124 de blocuri locative și 34 de clădiri administrative din or. Chișinău, conectate la sistemul centralizat de termoficare, vor beneficia gratuit de Puncte Termice Individuale pentru energie termică și prepararea apei calde, direct la subsolul clădirii. Totodată, în cadrul unei conferințe de presă, directorului general al Termoelectrica S.A., Veaceslav Eni, a anunțat că din cele 124 de blocuri vor fi selectate 17 – cu cele mai defectuoase sisteme interne de distribuție a energiei termice, care vor fi complet modernizate.
Soluția prespune instalarea distribuției pe orizontală, contorizare individuală și Punct Termic individual, la subsolul fiecărui bloc locativ. Noul sistem de termoficare va fi o alternativă pentru locatari, care se vor putea debranșa de la vechiul sistem, conectându-se la cel nou.
Modernizările vor permite locatarilor să dețină propriul contor, să se conecteze sau să se deconecteze de la căldură individual, fără a depinde de vecini sau asociația de locatari, să își regleze singuri temperatura dorită în încăpere, în funcție de necesitate, să beneficieze de apă caldă non-stop și economie la consum de circa 30%. Prin urmare, vor avea parte de toate beneficiile unui sistem autonom de încălzire, fără însă a se expune riscurilor de explozie sau de contaminare cu substanțe nocive.
Lucrările vor fi desfășurate în cadrul pachetului C1.6, al Proiectului ”Îmbunătățirea Eficienței Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică”, creditat de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Acesta nu este primul proiect al Termoelectrica S.A. de acest fel. În vara anului 2016, compania şi Asociația coproprietarilor în condominiu ACC 51/417 au semnat un contract de colaborare ce prevede schimbarea sistemului de distribuţie a agentului termic pe orizontală și instalatea PTI-urilor. Astfel, în premieră pentru Republica Moldova, primul bloc locativ care a trecut la noul sistem de distribuție astăzi se bucură deja de primele rezultate, locatarii înregistrând economii de cca 30% la facturi, iar 3 apartamente, care anterior aveau centrale individuale pe gaz, au renunțat la încălzirea autonomă în favoarea celei centralizate.
În context, directorul general, Veaceslav Eni, a mai menţionat că speră ca această practică să fie preluată de cât mai multe blocuri. ”Doar prin eforturi comune, blocurile locative din capitală, pot beneficia de un sistem de termoficare mai eficient, la costuri optime. Ne dorim ca această practică să fie preluată cu succes, treptat, de către toate asociațiile de locatari și gestionari de blocuri din capitală, astfel încât fiecare consumator să beneficieze de servicii mult mai calitative”, a precizat Veaceslav Eni.
De cealaltă parte, viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, a precizat că Guvernul Republicii Moldova sprijină în continuare proiectele lansate de Termoelectrica S.A. ”Astăzi, sistemul de termoficare din mun. Chișinău se bucură de o reformă majoră. În primul rând, am demonstrat eficientizarea sistemului, prin crearea noii companii Termoelectrica S.A.. În al doilea rând, facem investiții substanțiale, în infrastructură. Scopul nostru este să avem un SACET viabil, funcțional, să punem consumatorul în capul mesei. Aceste măsuri de modernizare și eficiență energetică sunt extrem de importante nu doar pentru aceste blocuri, sau doar pentru mun. Chișinău, ci și pentru toate blocurile locative din Republica Moldova. Deoarece oferă toate beneficiile unui sistem autonom de încălzire, dar, în același timp, asigură o înaltă eficiența energetică, reducând riscurile de explozii și contaminare cu substanțe nocive, eliminate de centralele individuale pe gaz”, a conchis viceministrul Valeriu Triboi.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
22.02.2017Termoelectrica investește în modernizarea sistemului de termoficare în 124 de blocuri locative și 34 de clădiri administrative
Comentarii (0)