Serviciul Vamal amintește că, potrivit modificărilor operate prin Legea 280 din 16.12.2016, intrată în vigoare la începutul anului curent, termenul maxim de aflare pe peritoriul Republicii Moldova a unităților de transport cu numere de înmatriculare străine va constitui 180 de zile într-un interval de 12 luni consecutive. Totodată, este de menționat că, pentru mijloacele de transport neînmatriculate în Republica Moldova care au fost introduse pe teritoriul vamal al Republicii Moldova prin declarare prin acțiune până la momentul intrării în vigoare a noii legi (1 ianuarie 2017), termenul de declarare prin acțiune de 180 de zile începe la data intrării în vigoare a legii respective. Dreptul de aflare pe teritoriul ţării noastre pe un termen mai mare de 180 de zile îl vor avea doar autovehiculele introduse de către persoanele fizice domiciliate în străinătate şi care deţin permis de conducere în ţara în care îşi au domiciliul, cu condiţia achitării vinietei de 180 de euro pentru fiecare perioadă consecutivă de 180 de zile de aflare a autovehiculului pe teritoriul ţării noastre.
În acest context, atenționăm că mijloacele de transport auto declarate prin acţiune pe teritoriul vamal pentru care a expirat termenul acordat conform modificărilor operate sunt identificate, reţinute şi aduse de către poliţie, Poliţia se Frontieră sau Echipele Mobile ale Vămii către cel mai apropiat birou vamal sau către organul vamal de frontieră pentru a fi scoase de pe teritoriul vamal al țării, iar cheltuielile de escortare (0,15 euro/km) sunt suportate de către posesorul autoturismului reținut.
De asemenea, începând cu 1 aprilie 2017 este înterzisă circulația pe drumurile publice a autovehiculelor cu număr de înmatriculare din unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului și municipiul Bender în cazul conducătorilor care dețin permis de conducere al Republicii Moldova și domiciliază pe teritoriul Republicii Moldova, precum și circulația autovehiculelor cu plăcuțe de înmatriculare dintr-o unitate teritorială nerecunoscută de Republica Moldova. În cazul neconformării cerințelor legale stipulate, conducătorii respectivelor autovehicule riscă înlăturarea de la conducerea acestora, iar unitatea de transport este indisponibilizată pe teritoriul stației de parcare specială sau celei mai apropiate subdiviziuni de poliție, conform art. 438, 439 al CC al RM.
Prin derogare, circulaţia respectivelor autovehicule se permite doar în cazul în care acestea sunt în proprietatea agenţilor economici din unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului şi municipiul Bender şi dacă conducătorii de autovehicule sunt angajaţi ai acestora.
Totodată, este de menționat că, potrivit prevederilor aceleiași legi, în perioada 1 ianuarie 2017 - 1 aprilie 2017, persoanele fizice rezidente care au introdus pe teritoriul Republicii Moldova până la data de 1 noiembrie 2016 mijloace de transport auto clasificate la poziţia tarifară 8703, indiferent de termenul de exploatare, ce au fost declarate prin acţiune conform art. 1841 din Codul Vamal al Republicii Moldova nr. 1149-XIV din 20 iulie 2000 şi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 1569-XV din 20 decembrie 2002 cu privire la modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice, precum şi persoanele care au deţinut până la 1 noiembrie 2016 în posesie sau în folosinţă mijloace de transport auto clasificate la poziţia tarifară 8703, indiferent de termenul de exploatare, cu plăcuţe cu număr de înmatriculare din unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului şi municipiul Bender au dreptul de a le plasa sub regimul vamal de import cu achitarea accizei în mărime de 30% din cota accizei stabilită pentru anul 2016, cu prezentarea certificatului care atestă achitarea vinietei şi înregistrarea acestora în conformitate cu legislația în vigoare.
Prin urmare, pentru plasarea în regim vamal de import a unităților de transport respective sunt solicitate următoarele acte:
- paşaportul tehnic al mijlocului de transport;
- documentul care confirmă dreptul de proprietate (contractul de vânzare-cumpărare, actul de donaţie, procura sau altele);
- certificatul care atestă achitarea taxei pentru folosirea drumurilor (vinieta), cu excepția mijloacelor de transport auto cu plăcuţe cu număr de înmatriculare din unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului şi municipiul Bender.
De menționat, că conform prevederilor art. 10 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1569-XV din 20 decembrie 2002 cu privire la modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice, mijloacele de transport respective trebuie să fie scoase de la evidenţă de la autoritatea competentă a statului de expediere.
Pentru vămuirea mijloacelor de transport auto cu numere de înmatriculare din unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului şi municipiul Bender este necesară completarea declarației vamale și a unei declarații scrise pe propria răspundere cu privire la veridicitatea informațiilor prezentate, cu anexarea documentelor confirmative, eliberate în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului și mun. Bender.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
23.02.2017De la 1 aprilie este interzisă circulația automobilelor cu numere de înmatriculare din unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului și municipiul Bender
Comentarii (0)