Trimite e-mail | Printeaza
Politic
07.03.2017

Relansarea dialogului politic cu Germania după întrevederea speakerilor

Relansarea dialogului politic cu Germania după întrevederea speakerilor

Relansarea dialogului politic și reformele implementate de Republica Moldova pentru consolidarea instituțiilor și dezvoltarea țării au fost temele discutate de Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, și Președintele Bundestagului german, prof. Dr. Norbert Lammert.
 
Andrian Candu a informat omologul său german despre reformele de modernizare a țării, determinarea majorității din Parlament și a Guvernului de a implementa angajamentele asumate la semnarea Acordului de Asociere, precum și despre obținerea unui program cu Fondul Monetar Internațional în 2016. De asemenea, Președintele Parlamentului l-a asigurat pe prof. Dr. Norbert Lammert de continuarea parcursului de integrare în Uniunea Europeană a Republicii Moldova.

”Vrem să aveți mai multe oportunități, iar drumul spre Uniunea Europeană să fie mai scurt pentru Moldova”, a declarat președintele Bundestagului Norbert Lammert. Potrivit lui, Germania este interesată în dezvoltarea statelor vecine ale Uniunii Europene și a salutat determinarea autorităților de a continua reformele în Republica Moldova. Oficialul german a subliniat importanța stabilității politice pentru realizarea obiectivelor din agenda europeană.

Președintele Parlamentului a mulțumit Președintelui Bundestagului pentru sprijinul Republicii Moldova, inclusiv prin susținerea dezvoltării economice durabile și finanțarea diferitor proiecte de modernizare, precum și pentru bursele oferite tinerilor din țara noastră.

Tot astăzi, președintele Parlamentului a avut o întâlnire cu diaspora de la Berlin, cu care a discutat agenda de reforme și revizuirea legislației electorale în vederea asigurării accesului tuturor cetățenilor Republicii Moldova la vot.

Președintele a discutat despre Acordul de Asociere și cel de liber schimb cu Uniunea Europeană, precum și subiecte de securitate regională, reforme și dezvoltare economică la o întrunire organizată de Președintele Forumului Germano-Moldav, Fritz Felgentreu, în comun cu Fundația Friedrich Ebert din Berlin și Dr. Gernot Erler, deputat și coordonator în Bundestag pentru cooperarea cu Rusia și Parteneriatul Estic. Directorul executiv Berlin Economics, Ricardo Giucci, a prezentat la întrunire riscurile majore pe care le-ar putea comporta o eventuală schimbare de curs a politicii externe și impactul negativ pe care l-ar putea avea o eventuală revizuire a Acordului de liber schimb, conform insistențelor unor politicieni. Președintele Parlamentului a asigurat audiența că guvernarea este hotărâtă să continue parcursul de integrare europeană, în pofida anumitor declarații ale opoziției.

Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, efectuează o vizită de lucru în Republica Federală Germană, în perioada 7 - 9 martie 2017. Șeful Legislativului va mai avea întrevederi cu vicepreședinta Bundestagului Ulla Schmidt, cu reprezentanții comisiei parlamentare pentru afaceri europene, ai comisiei pentru politică externă, precum și cu reprezentanți ai guvernului federal german, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus