Ministerul Economiei și Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) au dat startul celei de-a șasea ediție a Concursului Național „Moldova Eco Energetică”. Ceremonia de premiere a învingătorilor va avea loc pe 8 decembrie curent, în cadrul Săptămânii ”Moldova Eco Energetică”, care se va desfășura în perioada 4 – 8 decembrie curent.
În opinia viceprim-ministrului, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, concursul „Moldova Eco Energetică” vine în susținerea celor mai importante inițiative în producerea, transmiterea, distribuția şi consumul eficient de energie, precum în implementarea, dezvoltarea şi promovarea tehnologiilor moderne, a inovațiilor în domeniul energiei regenerabile şi eficienței energetice. ”Începând cu anul 2012 peste 70 de proiecte de succes în utilizarea şi promovarea surselor de energie regenerabile au fost premiate la Gala ”Moldova Eco Energetică”. Mai mult, organizarea unor așa concursuri de amploare contribuie la realizarea obiectivelor strategice, asumate de autoritățile Republicii Moldova în procesul de reformare și modernizare a sectorului energetic, în special la compartimentul energiei regenerabile”, a menționat Octavian Calmâc.
În premieră, în acest an, a fost introdusă o nouă categorie a concursului – „Sisteme combinate”, la care pot fi depuse proiecte ce îmbină diverse tehnologii de utilizare a surselor de energie regenerabilă și creștere a eficienței energetice. Totodată, va fi decernat și „Premiul publicului”, care va fi ales prin vot pe site-ul competiției www.mee.md. Pe același site pot fi găsite informații suplimentare privind procedura de aplicare, categoriile concursului, formularele de aplicare, etc.
Potrivit directorului interimar la AEE, Dragoș Pidleac, concursul este deschis pentru instituțiile publice, ONG-uri, fundații, grupuri de inițiativă, mass media, reprezentanți ai sectorului privat şi persoane fizice, care au realizat cu succes inițiative inovative şi ambițioase în sectorul energiei regenerabile şi eficienței energetice. ”Participanții vor putea aplica la cele trei componente anunțate: Istorii Eco Responsabile, Tehnologii Eco Responsabile și Idei Eco Responsabile”, a declarat Dragoș Pidleac.
Conform regulamentului concursului, doritorii de a participa la competiție vor depune un dosar-tip de participare în format tipărit la adresa Agenției pentru Eficiență Energetică (str. Alecu Russo 1, etajul 10, biroul 1008) cu indicarea categoriei la care concurează. De asemenea, dosarele completate pot fi remise la adresa de email: moldovaecoenergetica@aee.md, în perioada 10 martie – 05 august 2017.
Pentru ediția din 2017, se vor considera eligibile proiectele depuse la componentele Istorii Eco Responsabile și Tehnologii Eco Responsabile, implementate până la depunerea dosarului la concurs. Totodată, participanții pot depune la competiție unul sau mai multe proiecte concomitent, însă acilași proiect nu poate fi înscris la mai multe categorii.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
10.03.2017A fost lansată cea de-a VI-a ediție a Concursului Național „Moldova Eco Energetică”
Comentarii (0)