Premierul Pavel Filip a prezidat astăzi ședința Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul Republicii Moldova (CE). În cadrul reuniunii au fost prezentate rezultatele obținute de CE pe parcursul anului 2016 și trasate prioritățile pentru anul curent.
Adresându-se participanţilor la şedinţă, șeful Executivului a menționat că scopul Consiliului Economic este de a asigura o platformă de interacțiune permanentă dintre autorități şi oamenii de afaceri, pentru a găsi de comun acord soluții la problemele cu care se confruntă comunitatea de business. În context, Prim-ministrul a menţionat că Guvernul şi-a propus să realizeze o agendă ambiţioasă de reforme şi discutarea acestora pe platforma CE este foarte importantă.
„Sunt satisfăcut de activitatea Consiliului Economic. Avem probleme importante la care așteptăm răspunsuri și, din acest punct din vedere, eu contez foarte mult pe dumneavoastră în continuare. Vă îndemn să fiți în continuare foarte activi, să dezbatem toate probleme cu care ne confruntăm și să venim cu soluții”, a spus Pavel Filip.
Printre principalele realizări în vederea îmbunătăţirii mediului de afaceri au fost menţionate reforma controalelor de stat și a instituțiilor cu funcții de control, simplificarea procedurilor de raportare și eliminarea carnetelor de muncă, excluderea din atribuțiile poliției a dreptului de constatare a contravențiilor economice, eliminarea obligativității ștampilei în activitatea antreprenorilor.
Conform datelor prezentate de CE, pe parcursul anului 2016 au fost create trei grupuri de lucru permanente, care au făcut propuneri pentru a elimina constrângerile în activitatea antreprenorială, a facilita comerțul transfrontalier, precum și pentru a stimula și menține investițiile private. Totodată, au fost create șase grupuri de lucru ad-hoc, care au venit cu reacții prompte la problemele sectoriale cu care se confruntă comunitatea de business.
Pentru anul 2017, Consiliul Economic și-a stabilit drept obiectiv să vină cu o reacție mai rapidă la sesizări și cu soluții viabile pentru depășirea problemelor sistematice, să-și fortifice capacitățile, precum și să-și intensifice comunicarea cu societatea și mediul de afaceri. Printre cele mai importante proiecte ce urmează a fi implementate pe parcursul anului curent se regăsesc promovarea modificărilor la Codul muncii, reducerea numărului de documente obligatorii solicitate de Inspectoratul de Stat al Muncii, optimizarea procedurilor de eliberare a permiselor de muncă și de ședere pentru cetățenii străini, reducerea ocupării informale și a fenomenului salariului în plic.
Prezenți la ședință, reprezentanții asociațiilor de business au apreciat activitatea CE pe parcursul anului 2016, menționând că discuțiile pe această platformă au generat soluții pentru depășirea problemelor. Totodată, aceștia au propus crearea a două grupuri de lucru noi în cadrul CE, care să vină cu propuneri privind dezvoltarea sectorului tehnologiilor informaționale și comunicațiilor, precum și să identifice soluții pentru eliminarea constrângerilor asupra mediului privat din domeniul medical.
Prim-ministrul Pavel Filip a salutat ideea creării a două grupuri de lucru noi, accentuând, totodată, că este foarte importantă stabilirea acţiunilor prioritare în cadrul CE pentru a veni cu soluţii concrete la cele mai stringente probleme. „Consiliului Economic este o mână de ajutor pentru Guvern. Cu toţii avem nevoie de această platformă de discuţie. Trebuie să luăm în calcul dimensiunea politică, presiunea din partea societăţii şi să ne mişcăm înainte”, a conchis Pavel Filip.
Din componența Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul Republicii Moldova fac parte 59 de membri, inclusiv 23 de structuri asociative ale comunității de afaceri, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
10.03.2017Pavel Filip: Sunt satisfăcut de activitatea Consiliului Economic
Comentarii (0)