Trimite e-mail | Printeaza
Economie
11.03.2017

Ministerul Economiei a revizuit în creștere la 4,5% estimările privind evoluția economiei în 2017

Ministerul Economiei a revizuit în creștere la 4,5% estimările privind evoluția economiei în 2017

Ministerul Economiei a revizuit în creștere la 4,5 la sută estimările privind avansul economiei moldovenești în acest an, de la 3,0 la sută pe care îl anticipa anterior, potrivit notei de prognoză, făcute publice joi de minister.
 
Pentru anii 2017-2020 se prognozează o creștere a Produsului Intern Brut de 3,5-4,5 la sută anual. Creșterea va fi determinată de îmbunătățirea contextului economico-financiar la nivel mondial, promovarea mai intensă a exporturilor, dezvoltarea şi susținerea întreprinderilor din sectorul privat din partea statului, continuarea reformelor structurale și alți factori, apreciază Ministerul Economiei.
 
Potrivit acestuia, pentru anii 2017-2020 se prognozează fluctuații neesențiale ale cursului de schimb al leului la sfârșitul anului între 20 lei şi 22,4 lei pentru un dolar american. Menținerea relativă a cursului de schimb la același nivel va contribui la stabilitatea prețurilor, rata inflației la sfârșitul acestui anul se prognozează la nivel de 6,5 la sută, de 5,5 la sută - pentru anul 2018 şi cîte 5 la sută pentru anii 2019-2020, respectiv.
 
Factorul important care va contribui la creșterea economiei naționale va fi majorarea investițiilor în active materiale pe termen lung cu o rată medie anuală de aproximativ 6,1 la sută în anii 2017-2020, mai arată prognoza actualizată. Exporturile se vor majora în anii 2017-2020 cu 7,5 la sută anual, iar importurile vor crește în perioada de prognoză cu 5,4 la sută anual.
 
Conform estimărilor, creșterea PIB în anii 2017-2020 va fi generată de: creșterea anuală în termeni reali a producției industriale cu 5,5 la sută şi a producției agricole cu 3,6 la sută; depășirea ritmului de creștere a investițiilor în active materiale pe termen lung pe cel al PIB în rezultatul reorientării politicii investiționale spre programe de performanță, modernizării întreprinderilor autohtone, infrastructurii şi dezvoltării micului business.
 
Bugetul de stat pe anul 2017 a fost construit pe o creștere economică ușoară de 3,0 la sută, o rată a inflației de 4,4 la sută și un curs de schimb de circa 20,00 lei pentru un dolar SUA. Pentru anul viitor câștigul salarial mediu se preconizează la nivelul de 5 300 lei, în creștere față de anul 2016 cu 7,6 la sută în valoare nominală. Ministerul Finanțelor mizează pe o restabilire a comerțului exterior, creșterea exporturilor cu 10 la sută, iar a importurilor cu 9 la sută, scrie Moldpres.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus