Comitetul de Supraveghere a Programului de Atragere a Remitențelor în Economie ”PARE 1+1” a aprobat 33 cereri de finanțare nerambursabilă, înaintate de companiile create de migranți sau rudele acestora, în sumă totală de 6,6 milioane de lei. Potrivit estimărilor vor fi create circa 100 locuri noi de muncă, iar investițiile cumulative în economia națională vor constitui 19,5 milioane de lei.
Analizând geografia cererilor de finanțare, viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, a menționat că Programul ”PARE 1+1” contribuie în mod direct la realizarea obiectivelor politicii social-economice a Guvernului, inclusiv prin creșterea investițiilor productive în activitățile de afaceri din Republica Moldova provenite din remitențe, sprijinirea la întoarcerea lucrătorilor migranți acasă, precum și generalizarea volumului de investiții în țară. ”Programul ”PARE 1+1” se bucură de un interes sporit în rândul migranților și rudelor acestora, fapt care determină creșterea constantă a numărului de persoane interesate de a se reîntoarce acasă ori de a investi remitențele în crearea și dezvoltarea unei afaceri proprii”, a menționat ministrul Economiei.
Iulia Iabanji, directorul Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului de Întreprinderi Mici și Mijlocii (ODIMM), a menționat că pentru implementarea Programului ”PARE 1+1” în bugetul de stat sunt planificate 40 milioane de lei, iar instituția desfășoară un amplu program de activități de instruire, analiză și evaluare a cererilor de finanțare nerambursabilă și monitorizare ale beneficiare.
Directorul ODIMM a accentuat că 49 la sută din întreprinderile beneficiare de finanțare nerambursabilă sunt în faza extinderii/dezvoltării afacerii, iar 51% în faza de lansare. Din totalul cererilor recepționate, 15 afaceri sunt create de lucrătorii migranți, care s-au întors de peste hotare, iar 18 fiind constituite de rudele de gradul unu ale migranților. Totodată datele statistice mai indică că 60 la sută din afaceri sunt create și administrate de femei, iar 23% de tineri.
Din totalul solicitărilor de finanțare nerambursabilă, 20 de afaceri sunt demarate în agricultură și orientate spre cultivarea cerealelor și viței-de-vie, cultivarea lavandei, legumelor în spații protejate, etc. 7 întreprinderi, care au fost acceptate pentru finanțarea nerambursabilă activează în domeniul prestării serviciilor, iar altele 6 în industria prelucrătoare.
Analiza provenienței remitențelor relevă faptul că cei 33 de solicitanți investesc remitențele provenite din munca desfășurată în 14 state – Italia – 14 , Germania, Rusia – câte 3, Franța, Israel – câte 2, Danemarca, Islanda, SAU, Ucraina, Marea Britanie, România, Spania, Portugalia și Irlanda – câte o persoană.
Tot astăzi, Comitetul de Supraveghere a Programului de Atragere a Remitențelor în Economie ”PARE 1+1” a acceptat decizia privind inițierea procedurilor de introducere a unor modificări în regulamentul programului, inclusiv privind majorarea cuantumului maxim al finanțării nerambursabile alocate de la 200 mii lei la 250 mii lei.
Programul PARE 1+1 are drept scop mobilizarea resurselor umane şi financiare ale lucrătorilor emigranți moldoveni în dezvoltarea economică durabilă a Republicii Moldova prin stimularea înființării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii de către lucrătorii migranţi şi beneficiarii de remitențe. Programul activează în baza regulii „1+1”, astfel încât fiecare leu investit din remitențe va fi suplinit cu un leu în forma de grant din cadrul Programului. Beneficiarii de granturi pot fi lucrători emigranți, cetățeni ai Republicii Moldova şi beneficiari de remitențe, rude de gradul I.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
15.03.2017Comitetul de Supraveghere a Programului PARE 1+1 a aprobat finanțarea nerambursabilă pentru 33 de întreprinderi
Comentarii (0)