Cabinetul de miniștri a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, semnarea unui amendament la Acordul de Asistență privind obiectivul de dezvoltare între Guvernul Republicii Moldova și cel al Statelor Unite ale Americii pentru creșterea comerțului și investițiilor în sectoarele cheie.
Documentul prevede alocarea unei sume suplimentare de 500 de mii de dolari SUA pentru sporirea transparenței și responsabilității instituțiilor financiare, dar și pentru creșterea capacităților Guvernului și ale societății civile în domeniu.
Astfel, suma totală a grantului oferit de SUA în cadrul acestui acord va ajunge la 10,8 milioane de dolari SUA.
Acordul de Asistență privind obiectivul de dezvoltare între Guvernele Republicii Moldova și cel al SUA va contribui la menținerea relațiilor de cooperare dintre cele două state, la creșterea economică și la sporirea investițiilor în cele mai promițătoare industrii ale Republicii Moldova, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
15.03.2017Sectorul financiar va fi consolidat cu sprijinul SUA
Comentarii (0)