Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) cu susținerea Fundației pentru o Societate Deschisă (FOSI), a organizat astăzi, 17 martie, prima audiere publică pe subiectul reformei administrației și serviciilor publice, în cadrul căreia s-a discutat propunerea de lichidare a Direcţiei agricultură şi alimentaţie și Direcția socio-ecologică a municipiului Chișinău, care ar permite economisea a peste 1 mln de lei anual din bugetul capitalei.
Experții IPRE au ajuns la această concluzie după ce au analizat activitățile și eficacitatea direcțiilor menționate, precum și în baza unui mai multor păreri colectate de la cetățenii municipiului. Astfel, s-a constatat că deficitul bugetar al capitalei crește în fiecare an, iar pe fonul lipsei resurselor financiare pentru investiții capitale, cheltuielile pentru salarizare sunt în creștere. Conform raportului de activitate pentru anul 2016 a Direcției socio-ecologice, timp de un an, direcția dată a răspuns la 12 petiții venite de la cetățeni, a redactat o dispoziție pentru Primarul General și câteva rapoarte. Bugetul anual pentru întreținerea direcției este de 579 mii lei și cheltuieli de mentenanță a sediului acesteia.
„În cadrul Direcției agricultură și alimentație lucrează cinci funcționari publici. Conform raportului de activitate din anul 2016, funcționarii direcției au acordat asistență la 16 persoane, au participat la 5 festivaluri și expoziții, 6 instruiri și seminare. Bugetul anual pentru salarizare este de 576 mii lei și cheltuieli de mentenanță a sediului acesteia. Astfel, în aceste condiții oportunitatea menținerii acestor două direcții este una infimă. Aceste activități pot fi susținute de câte două state de personal al fiecărei din direcțiile ce vor fi lichidate în cadrul altor direcții care au atribuții și prestează servicii complementare. Este doar un prim pas prin care vrem să ajutăm municipalitatea”, a menționat expertul IPRE, Ruslan Codreanu.
În cadrul audierii publice de astăzi, la care au participat reprezentanții Primăriei mun. Chișinău, consilierii locali, primarii din suburbii, șefii direcțiilor și întreprinderilor municipale, reprezentanții societății civile, s-a discutat aprins pe seama propunerii IPRE, iar majoritatea s-au expus pe marginea comasării și altor direcții ale municipiului, fapt ce va reduce din cheltuielile exagerate din bugetul capitalei. După discuțiile de astăzi, experții IPRE vor analiza propunerile participanților și vor definitiva propunerea de politică publică, care ulterior va fi promovată și transmisă Consiliului și Primăriei municipiului Chișinău.
„Când am pornit discuțiile pe seama reformelor ce ține de administrația publică a capitalei, ne-am amintit de studiile din 2008 și 2009, care spuneau că este nevoie de o reformă generală a Primăriei Chișinău. Am observat că pe parcursul anilor nu s-a făcut nimic, de aceea și am ajuns la concluzia ca să facem măcar ceva ca să mișcăm lucrurile. Sigur că este doar un pas și cred că ar fi bine chiar să creăm o coaliție, care ar avea drept scopul să promoveze și să ceară ca acea reformă a administrației publice a municipiului să fi implementată. În cazul comasării unei direcții pe ecologie, eu nu înțeleg de ce de problema tăierii unor arbori trebuie să se ocupe mai multe instituții? Sunt dublate astfel obligațiunile, iar eu susțin propunerea de lichidare sau comasare a unei asemenea direcții”, a declarat Sorin Mereacre, Președintele Fundației Est-Europene.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
17.03.2017Lichidarea Direcției agricultură și alimentație și cea socio-ecologică ar permite economisirea a peste 1 milion de lei din bugetul municipiului Chișinău
Comentarii (0)