Implementarea politicilor și a legislației în domeniul energetic au fost discutate astăzi în cadrul audierilor publice cu genericul ”Progres și provocări în implementarea cadrului legal în domeniul energetic”, organizate în Parlamentul Republicii Moldova, cu participarea conducerii Ministerului Economiei, Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Secretariatului Comunității Energetice, deputaților, diplomaților, partenerilor de dezvoltare și experților în domeniu.
În cadrul audierilor, viceprim-ministrul Octavian Calmîc, ministru al Economiei, a prezentat informațiile privind transpunerea în practică a Pachetului Energetic III, implementarea proiectelor de infrastructură energetică, crearea premiselor pentru achiziționarea la prețuri competitive a energiei electrice pentru perioada 1 aprilie 2017 – 31 martie 2018, precum și realizarea prevederilor Legii privind utilizarea energiei din surse regenerabile, etc.
Referindu-se la transpunerea în practică a Pachetului Energetic III, Octavian Calmîc a menționat că majoritatea actelor legislative și normative au fost aprobate de Legislativ, urmând ca deputații să aprobe în lectura a II-a Legea cu privire la energetică. Vorbind despre la implementarea proiectelor de infrastructură energetică, ministrul Economiei a punctat că proiectul tehnic al gazoductului Ungheni-Chișinău va fi gata la sfârșitul lunii august a anului curent, iar finalizarea construcției este planificată pentru decembrie 2019. Valoarea totală a investițiilor este de 113 milioane de euro, dintre care 93 milioane euro sunt asigurate din granturi și credite internaționale oferite de UE, BERD și BEI. Ministrul Economiei a mai prezentat proiectele aflate în derulare pentru modernizarea sectorului de alimentare cu energie termică în municipiile Chișinău și Bălți, din surse financiare europene. Octavian Calmîc a solicitat suportul Parlamentului pentru aprobarea și modificarea unor șir de legi ce reglementează domeniul energetic, o parte din proiecte fiind deja pregătite.
În cadrul audierilor, vicepremierul Octavian Calmîc a solicitat suportul Legislativului privind amânarea până la finele anului curent a intrării în vigoare a Legii privind utilizarea energiei din surse regenerabile, perioadă necesară pentru elaborarea și aplicarea în practică a cadrului normativ secundar, care urmează a fi elaborat de ministerele Economiei, Mediului, Transporturilor și Industriei Drumurilor, ANRE, Agenția pentru Eficiență Energetică, etc.
Janez Kopac, directorul Secretariatului Comunității Energetice, a apreciat eforturile autorităților naționale privind reformarea sectorului energetic al țării pe toate dimensiunile, accentuând că legislația ajustată aquis-ului comunitar va aduce beneficii cetățenilor. Oficialul european a mai menționat că reformele implementate de Guvernul Republicii Moldovei au un ritm accelerat și profund, fapt care determină Secretariatul să ofere tot sprijinul instituțiilor din țara noastră în eforturile de modernizare a cadrului de reglementare a domeniului energetic.
Prezent la eveniment, ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a menționat că organizarea unor asemenea discuții sunt salutabile, deoarece contribuie la realizarea obiectivelor asumate de autoritățile de la Chișinău în procesul de modernizare a țării conform standardelor europene. ”România rămâne în continuare un partener fidel al Republicii Moldova în procesul de realizare a proiectelor din sectorul energetic, în special a celor legate de interconexiunile de gaze naturale și energie electrică”, a accentuat diplomatul român.
În finalul audierilor, Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a menționat că Legislativul va susține toate eforturile Guvernului, altor structuri de stat în elaborarea și implementarea proiectelor de modernizare și reformare a țării, a anunțat Ministerul Economiei din Republica Moldova, într-un comunicat.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
21.03.2017Ministerul Economiei a prezentat progresele și provocările în implementarea cadrului legal în domeniul energetic
Comentarii (0)