Cabinetul de miniștri a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, Regulamentul privind eliberarea și utilizarea autorizațiilor de transporturi rutiere. Documentul prevede ca autorizațiile pentru transportul de mărfuri și de persoane vor fi solicitate și eliberate electronic prin intermediul sistemului informațional „e-Autorizație transport”.
Regulamentul are drept scop stabilirea unor principii și condiții clare de repartizare, eliberare și utilizare a autorizațiilor de transporturile rutiere de mărfuri și de persoane. Astfel, cererile vor fi recepționate și înregistrate în regim online, ceea ce va facilita accesul operatorilor la actele permisive și va notifica operatorul în regim real despre posibilitatea sau imposibilitatea satisfacerii cererii depuse, cu indicarea motivului refuzului.
Autorizațiile de transporturi rutiere de mărfuri vor fi eliberate prin intermediul sistemului informațional „e-Autorizație transport” de către Agenția Națională Transport Auto. Repartizarea acestora, la fel, va fi făcută în mod electronic, în baza criteriilor definite. Eligibili să transporte mărfuri pe teritoriul unui alt stat cu unitățile de transport înmatriculate în Republica Moldova sunt considerați operatorii care au licență valabilă de transport rutier internațional de mărfuri, dețin cel puțin un autovehicul eligibil și nu au încălcat condițiile de utilizare a autorizațiilor eliberate anterior.
Totodată, dreptul de a efectua transportul rutier internațional de pasageri îl vor avea operatorii înregistrați în sistemul informațional „e-Autorizație transport”, care utilizează mijloace de transport înmatriculate, începând cu data de 1 octombrie 1993.
Prevederile privind utilizarea exclusivă a sistemului informațional „e-Autorizație transport” vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2018.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
22.03.2017Guvernul a decis eliberarea online a autorizațiilor pentru transportul rutier internațional
Comentarii (0)