Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
23.03.2017

IPRE propune o serie de măsuri care vor reduce numărul persoanelor traumatizate și decedate pe trecerile de pietoni din Chișinău

IPRE propune o serie de măsuri care vor reduce numărul persoanelor traumatizate și decedate pe trecerile de pietoni din Chișinău

Îmbunătățirea iluminării trecerilor de pietoni; construcția refugiilor pietonale și reamenajarea intersecțiilor; instituirea vitezei limită de 30 km/h pe zone extinse ale municipiului Chișinău – sunt propunerile prezentate, ieri, 22 martie 2017, în cadrul unei audieri publice organizate de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) cu susținerea Fundației pentru o Societate Deschisă (FOSI).

 Aceste propuneri au venit după ce experții IPRE au analizat datele statistice ale Poliției de Patrulare, care indică că aproximativ 50% din accidentele rutiere din capitală sunt cu implicarea pietonilor și bicicliștilor. Principala cauză a accidentelor din ultimii ani soldate cu victime este neacordarea de prioritate pe trecerile de pietoni. În 2015, 11 pietoni și-au pierdut viața și peste 280 au fost traumatizate fiind loviți chiar pe trecerea de pietoni. Totodată, în anul 2016 numărul total al persoanelor decedate în mun. Chișinău ca urmare a accidentelor rutiere a crescut cu 24% față de anul 2012, ajungând la 57 de morți, iar celor traumatizate a fost de 1393. Comparând numărul total de persoane decedate din mai multe orașe ale lumii, municipiul Chișinău se clasează destul de slab, înregistrând 7,2 persoane decedate raportate la 100 000 de locuitori. În alte capitale europene sunt înregistrate date mult mai mic: Stockholm – 0,7; Berlin – 1,5; Istanbul 1,8; București – 6,3.

„Doar în 2011, 61% din numărul total al persoanelor decedate, au fost tamponate pe trecerile de pietoni în intervalul orelor 18:00-6:00. Aceste date confirmă faptul că luminozitatea este unul din factorii determinanți în producerea accidentelor rutiere în capitală. Este doar un exemplu, care ne face să credem că obiectivul major al politicii publice propuse astăzi de IPRE este reducerea drastică a numărului de persoanele traumatizate sau decedate pe trecerile de pietoni. Municipiul Chișinău poate deveni un loc mai sigur și mai sănătos prin modificarea și ajustarea aspectului exterior al trecerilor de pietoni, astfel încât intersecțiile din capitală care au fost proiectate pentru a servi în principal autovehiculele private să devină accesibile și sigure pentru toți participanții”, a afirmat autorul politicii publice IPRE, Stanislav Ghilețchi.

În cadrul audierii publice de astăzi au participat reprezentanți ai Primăriei mun. Chișinău, consilierii locali, primari din suburbii, șefi ai direcțiilor și întreprinderilor municipale, reprezentanții societății civile. Majoritatea celor prezenți au venit cu analize și concluzii proprii pe subiectul propus de IPRE, iar reprezentantul Inspectoratului Național de Patrulare a venit cu propunerea de a crea un grup lărgit de lucru, care va avea scopul de a analiza posibilitățile practice de îmbunătățire a situației din domeniu. După discuțiile de astăzi, experții IPRE vor analiza propunerile participanților și vor definitiva propunerea de politică publică, care ulterior va fi promovată și transmisă Consiliului și Primăriei municipiului Chișinău.

„Eu vreau să susțin eminamente aceasta inițiativă a IPRE, care a este susținută și de alți reprezentanți ai societății civile. Politica publică va veni spre ajutorul factorilor de decizie, care au obligațiunea de a îmbunătăți situația. De exemplu, iluminarea trecerilor de pietoni nu este o inițiativă tocmai ieftină dar nu este nici și una chiar scumpă. Analiza IPRE prezintă o analiză a riscurilor, beneficiilor și probabilităților, iar aceasta demonstrează că iluminarea ar fi una vitală pentru orice cetățean”, a menționat Iurie Gotișan, expert IDIS „Viitorul”.

Totodată, experții IPRE au analizat și cheltuielile, care ar urma să fie făcute după implementarea propunerilor. Astfel, costul instalării și mentenanței stâlpilor de lumină ar fi de 4,8  mln lei anual, construcția refugiilor pietonale – 5 mln, iar instituirea vitezei limite de 30 km/h – 1 mln lei. Banii ar putea fi alocați din bugetul municipal, precum și din alte fonduri sau donații străine.

„Sunt născut în Chișinău, dar locuiesc de mai mulți ani în SUA și am o idee pe care aș vrea să o propun. Una din motivațiile de bază care m-a adus în această seara aici a fost un accident teribil pe trecerea de pietoni de pe str. Sarmisegetuza, unde a decedat o persoană. Sunt membru unui ONG care se ocupă de caritate în R. Moldova și am discutat cu membrii organizației pe care o reprezint și vrem să venim cu o propunere. Astfel, noi vrem să alocăm bani pentru instalarea unui stâlp la acea intersecție, care să aibă un buton pe care pietonul îl va apăsa și se aprinde o lumină. Este un semnal luminos, care se alimentează de la baterie solară, iar șoferii vor vedea de departe că pietonul traversează. Este o soluție inovativă, care este deja implementa în SUA”, a spus Oleg Bânzari, un cetățean interesat de audierea publică IPRE.

Pe parcursul acestui an IPRE urmează să organizeze încă 7 audieri publice, iar următorul eveniment va avea loc pe 29 martie 2017 și va fi dedicat problemelor mediului de afaceri și a taxelor locale a municipiului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus