”PARE 1+1” este unul din cele mai de succes programe naționale, susținute de Guvernul Republicii Moldova, și constituie cea mai bună platformă de cooperare dintre autorități și mediul de afaceri. Declarația a fost făcută astăzi de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, în cadrul Conferinței Naționale a programului de atragere a remitențelor în economie ”PARE 1+1” cu genericul ”Remitențele – sursa de amplificare economică a regiunilor”.
Vicepremierul Octavian Calmîc a accentuat că autoritățile vor susține în continuare realizare Programului ”PARE 1+1”, deoarece pe lângă faptul că are o componentă foarte puternică de instruire a antreprenorilor privind dezvoltarea unei afaceri, acesta contribuie la dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii în mediul rural, la dezvoltarea satelor din diferite regiuni ale țării. ”Mai mult, din punct de vedere economic programul a demonstrat eficiența sa atât prin numărul mare de întreprinderi deschise, cât și prin faptul că la fiecare leu investit de stat au fost atrase investiții de 3-4 lei”, a menționat ministrul Economiei.
La rândul său, Pirkka Tapiola, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, a declarat că UE este impresionată de rezultatele obținute de țara noastră în procesul de implementare a Programului ”PARE 1+1”, Uniunea Europeană fiind ferm determinată de a susține în continuare acest proiect pe toate dimensiunile. ”Republica Moldova a utilizat posibilitățile Programului ”PARE 1+1” foarte inteligent, aducând în țară nu doar noi tehnologii, dar și abordări în dezvoltarea mediului de afaceri. Consider că acest program este un model de dezvoltare economică a Republicii Moldova în viitor ”, a subliniat oficialul european.
Potrivit lui Philip Santens, managerul proiectului UE ”Asistență tehnică pentru implementarea DCFTA”, în rezultatul unei evaluări interne, a fost constatat că în cei 7 ani de implementare a Programului ”PARE 1+1”, au fost acordate 927 de granturi, create circa 3000 locuri noi de muncă și reinvestite în afaceri 8 milioane de euro. ”Experiența Republicii Moldova este studiată de alte state, care au mulți cetățeni migranți. Un exemplu, este Serbia, care foarte intens studiază experiența moldovenească pentru a realiza un asemenea proiect în țara sa”, a specificat Santens.
Iulia Iabanji, directorul Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), care implementează Programul ”PARE 1+1” în Republica Moldova, a specificat că pe parcursul celor 7 ani de realizare a acestuia, investițiile în economia națională au depășit 540 milioane de lei, dintre care peste 60 la sută fiind remitențele migranților, iar Suma granturilor transferate în cadrul Programului fiind de circa 145 milioane de lei.
Potrivit serviciului de presă al Ministerului Economiei, Programul PARE 1+1 are drept scop mobilizarea resurselor umane şi financiare ale lucrătorilor emigranți moldoveni în dezvoltarea economică durabilă a Republicii Moldova prin stimularea înființării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii de către lucrătorii migranţi şi beneficiarii de remitențe. Programul activează în baza regulii „1+1”, astfel încât fiecare leu investit din remitențe va fi suplinit cu un leu în forma de grant din cadrul Programului. Beneficiarii de granturi pot fi lucrători emigranți, cetățeni ai Republicii Moldova şi beneficiari de remitențe, rude de gradul I.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
28.03.2017UE va susține în continuare implementarea Programului ”PARE 1+1” în Republica Moldova
Comentarii (0)