Continuarea dialogului politic și consolidarea cooperării practice între Republica Moldova și Alianța Nord-Atlantică au fost principalele subiecte abordate astăzi la întrevederea Premierului Pavel Filip cu Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg.
Prim-ministrul a accentuat că Guvernul de la Chișinău optează pentru dinamizarea relaţiei cu NATO în domeniile de interes comun, în spiritul Parteneriatului pentru Pace şi în baza principiului neutralităţii constituţionale a țării noastre. În acest sens, o atenție deosebită a fost acordată procesului de definire a obiectivelor de colaborare ce urmează a fi incluse în Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova – Alianța Nord-Atlantică pentru perioada 2017-2019. „Acest document este practic definitivat și în cel mai apropiat timp va fi transmis Cartierului General NATO pentru consultare”, a precizat Pavel Filip.
Printre principalele direcții de cooperare RM-NATO pentru viitor se regăsesc proiectele în domeniul securităţii cibernetice și finalizarea proiectului privind distrugerea unui lot considerabil de pesticide. „Aceste proiecte vor aduce beneficii tangibile pentru securitatea ţării, sănătatea cetăţenilor şi mediul ambiant”, a subliniat Premierul Pavel Filip.
Totodată, Prim-ministrul a reiterat că Guvernul va acorda tot suportul necesar pentru deschiderea Oficiului de Legătură NATO la Chişinău, conform Acordului semnat la sfârșitul anului trecut. „Sunt convins că activităţile Oficiului vor contribui la valorificarea plenară a potenţialului de cooperare cu Alianţa. Republica Moldova este o țară neutră, însă care înțelege valoarea parteneriatului cu NATO. Neutralitatea nu înseamnă izolare de comunitatea internațională”, a mai spus șeful Executivului.
La rândul său, Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, a accentuat că Alianţa Nord-Atlantică respectă integritatea teritorială, suveranitatea și neutralitatea RepubliciiMoldova.„Oferim suport Republicii Moldova în implementarea reformelor asumate, pentru a consolida buna guvernare și instituțiile de stat, inclusiv eforturile de luptă contra corupției”, a declarat Jens Stoltenberg.
În același timp, Jens Stoltenberg s-a referit și la Oficiului de Legătură NATO la Chișinău, care urmează să fie deschis în vara anului curent, accentuând că acest oficiu va fi o misiune diplomatică care va avea doar angajați civili, așa cum există și în alte țări, inclusiv în Rusia şi în ţari neutre, precum Austria, Elveţia și Finlanda. În context, Premierul Pavel Filip a menționat că este foarte important a comunica despre NATO și beneficiile oferite de Alianța Nord-Atlantică cetățenilor Republicii Moldova.
De asemenea, oficialii au avut un schimb de opinii privind procesul de reglementare paşnică a conflictului transnistrean. În context, Premierul a spus că Republica Moldova doreşte sa participe la asigurarea securitaţii în plan regional și a confirmat participarea contingentului naţional la operațiunea de menținere a păcii condusă de NATO în Kosovo, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
30.03.2017Oficiului de Legătură NATO la Chișinău, care urmează să fie deschis în vara anului curent, va fi o misiune diplomatică care va avea doar angajați civili
Comentarii (0)