Comisia economie, buget și finanțe va beneficia de suport din partea Agenției de Cooperare Internațională (GIZ). Acest lucru este prevăzut în Memorandumul de colaborare, semnat de Comisia economie, buget și finanțe cu Proiectul ”Consilierea pe politici economice a Guvernului Republicii Moldova”, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), proiect inițiat de Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ).
Memorandumul a fost semnat de către Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Ștefan Creangă și Managerul Proiectului, Ronny Bechmann.
Potrivit documentului, Comisia parlamentară va beneficia de sprijin pentru îmbunătățirea cadrului normativ și de reglementare în domeniul atragerii și promovării investițiilor, precum și în promovarea politicilor economice bazate pe bunele practici existente. Memorandumul mai prevedere acordarea suportului în vederea asigurării unei comunicări eficiente și transparente cu investitorii străini, asociațiile de afaceri, donatorii externi și ambasade. Aceste măsuri au menirea de a îmbunătăți atât climatul investițional și de afaceri din Republica Moldova, cât și competitivitatea țării noastre.
Comisia economie, buget și finanțe va beneficia de suport din partea Agenției de Cooperare Internațională până la finele anului 2018, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
10.04.2017Comisia economie, buget și finanțe va beneficia de sprijin din partea Agenției de Cooperare Internațională
Comentarii (0)