Expoziţia – conferinţa “Investment Management Exhibition 2017” (IME), care a avut loc pe 7-8 aprilie a.c. la Frankfurt, şi-a pus platforma la dispoziţia Organizaţiei de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) pentru prezentarea oportunităţilor investiţionale a economiei autohone şi în special a Zonelor Economice Libere, companiiilor din Germania, Grecia, Serbia, România, Ucraina, China, Hong Kong, Kazahstan ş.a.
Ediţia din anul curent a IME s-a axat pe prezentarea proiectelor investiţionale în domeniul parteneriatului public privat, precum și în zonele economice libere, în calitate de verigă cheie în procesul de globalizare și diversificare a economiei moderne. Participanţii au prezentat informații cu privire la regimul fiscal, vamal și politica tarifară din ţările lor, şi-au expus proiectele și oportunităţi pentru investiţii.
Potrivit vicedirectorului MIEPO, Iulia Petuhov, care a fost prezentă la conferinţă, evenimentul a oferit o perspectivă practică de atragere a investițiilor străine directe în Moldova pe platforma celor 7 zone economice libere, inclusiv a Portului Internaţional Giurgiuleşti şi a Aeroportului de la Mărculeşti, precum şi a celor 9 parcuri industriale de pe teritoriul ţării noastre. De asemenea, evenimentul a constituit un prilej de a identifica noi resurse financiare pentru dezvoltarea proiectelor de parteneriate publice private la nivel regional.
La expoziţie au participat companii şi autorităţi publice din domeniul economic, financiar, energetic, minerit, turism, agricultură, IT, agenţii de promovare a investiţiilor şi exportului, instituţii financiare, reprezentanţi ai administraţiilor publice locale, ai Zonelor Economice Libere şi Parcurilor Industriale, fonduri de investiţii, camere de comerț ş.a. Din partea Republicii Moldova la IME au participat reprezentanţi ai MIEPO, Proiectului de Consiliere a Guvernului în reforme economice, Componenta “Atragerea Investiţiilor”, finanţat de GIZ, ai autorităţilor publice din Găgăuzia, dar şi administraţia Zonei Economice Libere “Bălți”.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
10.04.2017MIEPO conectează proiectele investiţionale cu investitorii pe platforma IME 2017
Comentarii (0)