Drept urmare a activității grupului de lucru creat pentru examinarea situației privind contractul semnat de Guvernul RM și compania „Frontera Resources International” din SUA, dar și în rezultatul multiplelor adresări ale cetățenilor și organizațiilor profesionale, Președintele țării a semnat o inițiativă legislativă cu privire la interzicerea explorării și exploatării gazelor de șist pe teritoriul Republicii Moldova.
Inițiativa legislativă prevede obligarea investitorilor, care vor dori să exploreze și să exploateze oricare zăcăminte minerale pe teritoriul țării noastre, de a avea neapărat aviz pozitiv de la administrația publică locală, organizațiile de specialitate, de la persoanele fizice și juridice pe teritoriul cărora se vor efectua aceste lucrări.
Totodată, Igor Dodon a menționat că pe subiecte de explorare a oricăror alte zăcăminte, obligatoriu, va fi necesar de organizat dezbateri publice cu toate părțile interesate, organizațiile neguvernamentale de profil, organizațiile de mediu și de specialitate, arată Administrația Prezidențială într-un comunicat.