Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
12.04.2017

Se lucrează intens la a 2-a pistă și la peronul de la Aeroportul Chișinău

Se lucrează intens la a 2-a pistă și la peronul de la Aeroportul Chișinău

În contextul intensificării curselor aeriene operate, „Avia Invest” aplică strategii viabile pentru a fi evitate toate problemele  din punct de vedere al siguranţei zborurilor, disconfortul călătorilor Aeroportului Chişinău precum şi cel al companiilor aeriene. Investițiile efectuate în dezvoltarea infrastructurii aeroportuare au condiționat sporirea atractivității Aeroportului Chișinău. În rezultat, cea mai mare companie low cost din Europa Centrală și de Est - Wizz Air a deschis recent baza operațională la Chișinău.

În scopul de a nu restricționa traficul aerian pe Aeroportul Chişinău, „Avia Invest” a identificat soluția optimă și a luat decizia de a reconstrui a doua pistă. Prin urmare, noua pistă de aterizare/decolare va avea o lungime de 2400 m şi lăţime de 45 m iar zborurile vor fi operate non stop. Respectiv, pe perioada reconstrucției pistei de bază (3590 m), cursele vor fi operate  pe pista nou construită. Astfel, în caz de necesitate zborurile vor fi dirijate pe ambele piste, ceea ce va conduce la o funcționare mai dinamică a aeroportului.

Actualmente, se desfășoară  lucrările de terasament pentru ca pista să fie extinsă la 45m cât și procesul de stabilizare a solului și aplicare a straturilor de beton. Lucrările sunt realizate sub aceeaşi exigenţă strictă aplicată şi în cadrul proiectelor realizate la alte cele mai mari aeroporturi Europene, cu respectarea celor mai înalte standarde. Astfel, sunt implicaţi circa 150 de lucrători şi 50 unităţi de tehnică specială. Amestecurile de beton sunt produse de uzina giganţilor construcţiilor „Strabag Grup”, utilată cu propriul laborator şi instalată nemijlocit pe Aeroportul Internațional Chișinău.

În prezent, se lucrează pe 100 mii m2 ce includ teritoriul pistei a doua, căilor de rulare şi a peronului, suprafeţe care sunt reînnoite integral.

Reamintim, că la reconstrucţia acestor obiecte participă întreprinderea autohtonă „Exfactor-grup”, în colaborare cu „Strabag Grup”- compania germană cu renume mondial. De-a lungul experienţei sale de peste 150 de ani, “Strabag Grup” a realizat mai mult de 200 proiecte specifice construcţiilor aeroportuare ce sunt cunoscute la nivel mondial, şi anume la aeroporturile Berlin, Köln, Praga, München, Frankfurt, Düsseldorf, Soci, Sofia, Domodedovo, etc.

Menţionăm faptul că, actualmente, lucrări de reparaţie şi reconstrucţie se desfăşoară simultan în mai multe direcţii şi cuprind aria atât a terminalului cât şi a aerodromului. O parte din obiectivele propuse au fost deja realizate cu succes, Avia Invest implementând cele mai eficiente soluţii astfel încât Aeroportul Internaţional Chişinău să se menţină ca unul dintre cele mai moderne şi sigure aeroporturi din regiune.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus