Trimite e-mail | Printeaza
Economie
13.04.2017

Studiu. Moldova-gaz a achitat circa 1,3 mlrd $ în calitate de subvenții directe regimului separatist transnistrean, în perioada anilor 2007-2016

Studiu. Moldova-gaz a achitat circa 1,3 mlrd $ în calitate de subvenții directe regimului separatist transnistrean, în perioada anilor 2007-2016

Un studiu recent efectuat de experții Sergiu Tofilat, Victor Parlicov și Tudor Șoitu dovedește că Moldova-gaz a achitat circa 1,3 mlrd $ în calitate de subvenții directe regimului separatist transnistrean, în perioada anilor 2007-2016. Deși s-a oferit sub formă fizică, gaze naturale, aceste resurse au fost convertite de către administrația de la Tiraspol în mijloace bugetare, din care s-au achitat diverse obligații salariale și sociale, plăți pentru susținerea aparatului birocratic și al apărării și securității, oferindu-se astfel resurse vitale pentru supraviețuirea regimului sepratatist. Aceste mijloace au acoperit cca 35,3% din totalul bugetului acestei regiuni din ultimii 10 ani. Ironia acestei situații este că RM este acționar minoritar într-o companie, care finanțează astfel un regim separatist pe propriul teritoriu suveran.

Autorii studiului, lansat la 12 aprilie, 2017 la solicitarea Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) susțin că această situație s-a întâmplat pentru că Republica Moldova nu folosește nici o pârghie de control economico-financiar asupra companiei-monopoliste, Moldova Gaz, companie subsidiară a concernului rus Gazprom. Sectorul energetic face țara noastră vulnerabilă pentru că 85% din energia primară consumată provine dinafara spațiului controlat de autoritățile naționale, iar aproape 100% din gazele naturale sunt procurate de la Gazprom, prin intermediul Moldova-gaz. Relațiile acestor companii cu Guvernul RM sunt adeseori instabile și ambiguie, compania fiică a concerului rus operând mai degravă ca un stat în stat.

Interesele companiei Gazprom în RM au fost, aproape întotdeauna, strict politice, și mai puțin economice. Activitățile sale au servit ca platformă operațională pentru promovarea agendei strategice rusești, care s-a rezumat la: menținerea RM în dependență energetică totală, menținerea conflictului transnistrean într-o stare înghețată, și consolidarea rolului Federației Ruse în calitate de mediator hegemon în stabilirea priorităților de dezvoltare a țării, susține Victor Parlicov, expert în energetică de la IDIS Viitorul. La rândul său, Tudor Șoitu, a afirmat că, ”sectorul de gaze naturale a fost supus unui atac de tip raider în RM, care a durat  4 ani (1994-1998) și s-a desfășurat cel puțin în două etape. În urma unui șir de acțiuni întreprinse în cârdășie cu factori decizionali din Republica Moldova, precum umflarea artificială a datoriilor și subevaluarea patrimoniului, S.A.D.”Gazprom” a obținut controlul asupra întreprinderilor care dețin infrastructura critică de transport și distribuție a gazelor naturale din statul nostru. Susțin experții în Policy Paperul „Impunitate și înțelegeri rentiere în sectorul energetic al țării.

Și Sergiu Tofilat a declarat că agenți economici mari din Federația Rusă au folosit mai multe scheme frauduloase în regiunea transnistreană, folosindu-se de subsidiile la gazele naturale, recuperând până în acest moment cca 1,8 miliarde dolari. Din păcate, aceste scheme s-au făcut și cu concursul unor factori de decizie de la Chișinău.

Autorii publicației recomandă autorităților de urgență revizuirea politicilor Republicii Moldova în raport cu activitatea întreprinderilor energetice și energofage din stânga Nistrului în contextul datoriilor pentru gazele naturale. Atât timp cât funcționează schema contractuală curentă și nu există o soluție pentru datoriile aferente consumului de gaze naturale pe malul stâng al Nistrului, activitatea economică a respectivelor întreprinderi din regiunea transnistreană duce în mod inevitab la agravarea problemei datoriilor pentru gaze. Prin urmare, cel puțin în cazul C.T.E.”Moldovenească” și a Uzinei Metalurgice din Râbnița (deși această listă poate fi completată), instituțiile din Republica Moldova urmează să faciliteze activitatea acestora doar după rezolvarea problemei sus-menționate, fără a susține în mod artificial perpetuarea schemelor actuale.

Studiul reprezintă o evaluare de ansamblu a condițiilor, mecanismelor și instrumentelor prin care autoritățile Republicii Moldova pot restabili legalitatea în sectorul energetic, apărând interesele legitime ale cetățenilor în calitatea lor de consumatori finali de energie și plătitori de impozite. Studiul este făcut într-o cauză de interes public.

Publicația poate fi descărcată aici.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus