Săptămâna de afaceri ”Moldova Business Week 2017”, organizată de Ministerul Economiei și Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exporturilor (MIEPO), se va desfășura anul curent în perioada 12 – 16 iunie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comitetul organizatoric al evenimentului, condus de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei.
În opinia vicepremierului Octavian Calmîc, Săptămâna de afaceri ”Moldova Business Week” reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente pentru promovarea imaginii țării la nivel internațional, intensificarea și transparentizarea dialogului dintre sectorul public și privat, sporirea competitivității companiilor autohtone, promovarea exportului și atragerea investițiilor străine.
”Moldova Business Week 2017” urmează să devină un eveniment ce va fortifica poziția Guvernului drept un executiv orientat spre sprijinirea business-ului și dezvoltarea unui climat de afaceri și investițional atractiv pentru comunitatea de afaceri națională și internațională”, a specificat ministrul Economiei.
Potrivit serviciului de presă al Ministerului Economiei, în cadrul evenimentului, la care vor participa companii naționale și internaționale, oameni de afaceri, reprezentanți ai instituțiilor de stat din Moldova și alte state, diferite organisme internaționale, vor fi organizate forumul ”Invest în Moldova 2017”, fiind prezentate oportunitățile de afaceri și investiționale ale țării noastre, conferințele de afaceri ”Antreprenorii Moldovei – capitalul privat moldovenesc” și ”Antreprenoriatul feminin – învață, creează conexiuni și crește”, expoziția ”ProExport Forum 2017”, etc.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
14.04.2017Ministerul Economiei va organiza, în luna iunie, Săptămâna de afaceri ”Moldova Business Week”
Comentarii (0)