Trimite e-mail | Printeaza
Economie
26.04.2017

Premierul solicită măsuri urgente pentru aducerea în albia legală a activității taximetriștilor

În debutul ședinței de astăzi a Cabinetului de miniștri, Prim-ministrul s-a referit la fenomenul transportului ilicit de pasageri, în special în ceea ce privește serviciile de taxi.
 
Premierul a vorbit despre situația care s-a creat la Aeroportul Internațional Chișinău în timpul ninsorilor abundente de săptămâna trecută. „Taximetriștii puneau tarife de la 300 până la 500 de lei. Erau oameni care nu aveau acești bani și au fost nevoiți să stea blocați acolo”, a menționat Pavel Filip.
 
În context, șeful Executivului a subliniat modul de prestare a serviciilor de taxi în alte aeroporturi, unde există rânduri electronice, și a venit cu un apel către conducerea Aeroportului Internațional Chișinău, pentru aplicarea unui sistem echitabil de activitate a taximetriștilor, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
 
Totodată, Prim-ministrul a solicitat Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Finanțelor să prezinte, în termen de o săptămână, propuneri concrete în vederea aducerii în albia legală a activității taximetriștilor, inclusiv prin revizuirea cadrului de reglementare.
 
În special, Premierul s-a referit la necesitatea de aplicare strictă a licențierii/ autorizării agenților economici din domeniu, de folosire a aparatelor de casă, de testarea tehnică a mijloacelor de transport și de verificarea obligatorie a conducătorilor auto înainte de ieșire pe traseu, pentru asigurarea securităţii cetățenilor și a unei concurențe loiale în acest domeniu de activitate.
 
„Transportul ilicit de pasageri și mărfuri a luat proporții și reprezintă o problemă atât din perspectiva securității rutiere, fiindcă nu cunoaștem starea tehnică a acestor mijloace de transport, cât și din perspectiva bugetului de stat, în care nu ajung impozitele cuvenite din motivul neactivării în limitele legii”, a conchis Pavel Filip.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus