Premierul Pavel Filip a convocat într-o ședință de lucru structurile de stat mobilizate pentru salubrizarea orașului Chișinău în urma intemperiei, în cadrul căreia a fost prezentată o situație actualizată după intervențiile făcute și acțiunile ce urmează să fie întreprinse.
Astfel, autoritățile au informat despre evoluțiile în realizarea algoritmului de organizare a forțelor și mijloacelor pentru înlăturarea urmărilor intemperiei din capitală.
Totodată, au fost discutate aspecte legate de interacțiunea între toate instituțiile implicate, în scopul gestionării cât mai eficiente a resurselor existente în cadrul Celulei de criză. „Acțiunile trebuie continuate în același ritm. Rog să asigurați cu cele necesare toate forțele implicate în activitățile de curățare, pentru a le facilita munca”, a menționat în context Pavel Filip.
În prezent, în lichidarea consecințelor intemperiei sunt implicați peste 3000 de polițiști, salvatori, pompieri, carabinieri, soldați, angajați ai serviciilor competente din cadrul Primăriei Chișinău, agenţi economici şi voluntari. La dispoziția acestora sunt puse aproximativ 120 de unități speciale de transport, în total fiind evacuate deja peste 2000 de autospeciale încărcate cu resturi de copaci, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
29.04.2017Evoluția intervențiilor pentru salubrizarea capitalei, discutate într-o ședință la Guvern
Comentarii (0)