Trimite e-mail | Printeaza
Economie
29.04.2017

Până la 15 mai curent, va fi elaborat și pus în aplicare planul comun de implementare a proiectelor de interconexiune a rețelelor de transport energie electrică și gaze naturale dintre Republica Moldova și România

Până la 15 mai curent, va fi elaborat și pus în aplicare planul comun de implementare a proiectelor de interconexiune a rețelelor de transport energie electrică și gaze naturale dintre Republica Moldova și România

O decizie în acest sens a fost luată de miniștrii economiei, Octavian Calmîc și Mihai Tudose, în cadrul întrevederii de lucru, care a avut loc în seara zilei de 27 aprilie, în orașul Ploiești, județul Prahova.
 
Potrivit serviciului de presă al Ministerului Economiei, decizia respectivă a fost luată de Octavian Calmîc și Mihai Tudose în urma analizei comune a procesului de implementare a acestor două proiecte și are drept scop stabilirea unor termeni concreți pentru fiecare etapă de realizare, structurilor responsabile de executare, etc. Analizând situația la zi, cei doi miniștri au constatat că proiectul de interconexiune pe segmentul gazelor naturale derulează conform calendarului și către finele anului 2019 gazoductul Ungheni – Chișinău va fi pus în funcțiune. În context, președintele consiliului de administrație a Societății Naționale de Transport de Gaze Naturale Transgaz S.A., Ion Sterian, a informat cei doi demnitari că săptămâna viitoare la Chișinău, în cadrul reuniunii experților va fi discutat planul de acțiuni pentru perioada următoare a proiectului. 
 
Referindu-se la interconexiunea rețelelor de transport energie electrică, miniștrii economiei al Republicii Moldova și României au constatat de comun acord că există o întârziere de câteva luni, în primul rând, din cauza întârzierii cu realizarea proiectului tehnic a interconexiunii. În acest context, ministrul Mihai Tudose a dat asigurări că autoritățile de la București vor aloca 1,8 milioane de euro, necesare pentru realizarea acestui proiect și prezentarea lui până la mijlocul lunii iulie curent.
 
La Ploiești, miniștrii Calmâc și Tudose au discutat și aspectele relațiilor comercial-economice dintre două state, precum și  posibilitățile extinderii acestora, în special prin realizarea unor proiecte comune atât în ambele state, cât și pe diferite piețe internaționale prin participarea la expoziții, forumuri și alte acțiuni cu loturi comune de mărfuri și produse.
 
Mihai Tudose a menționat că România este în continuare un partener fidel al Republicii Moldova atât în procesul de integrare europeană, cât și cel de realizare a reformelor în toate domeniile, inclusiv cel economic. În context, oficialul român a subliniat că companiile din România sunt interesate în extinderea relațiilor bilaterale cu partenerii din Republica Moldova, inclusiv prin realizarea unor proiecte investiționale în sectoarele energetic, infrastructură, agroalimentar, etc.
 
La rândul său, viceprim-ministrul Octavian Calmîc a specificat că România rămâne a fi cel mai important partener al Republicii Moldova, atât la compartimentul realizării proiectelor bilaterale, cât și ca piață de export al mărfurilor și serviciilor autohtone. ”În 2016 schimburile comerciale dintre statele noastre au depășit volumul de un miliard de euro, acestea, practic, fiind dublate. Dar sunt sigur că această cifră poate fi și mai mare dacă reușim să eficientizăm la maxim proiectele existente, precum și să inițiem unele noi, reciproc avantajoase pentru ambele state”, a spus Octavian Calmîc.
 
În finalul dialogului cei doi miniștri au convenit asupra menținerii unui dialog permanent și direct, care va permite eliminarea mai multor bariere în dezvoltarea relațiilor bilaterale, implementarea proiectelor investiționale, în special celor din sectorul energetic.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus