La Chișinău se desfășoară consultările moldo-române privind realizarea proiectelor de interconexiune a rețelelor de transport energie electrică și gaze naturale dintre Republica Moldova și România.
Potrivit viceprim-ministrului, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, reuniunea de astăzi este o continuare a dialogului cu omologul său român, Mihai Tudose, care a avut loc la 28 aprilie curent, la Ploiești, și unde a fost luată decizia de elaborare și punere în aplicare, până la 15 mai curent, a unui plan comun de implementare a proiectelor de interconexiune a rețelelor de transport energie electrică și gaze naturale dintre Republica Moldova și România. ”Aceste două proiecte sunt de o importanță nu doar națională, dar și regională, și autoritățile Republicii Moldova acordă o atenție prioritară realizării lor în practică. Sunt convins că în rezultatul consultărilor de azi, experții de la cele două ministere, cât și de la companiile de specialitate din două state vor elabora o foaie de parcurs, care ne va permite să avansăm în termen reali în realizarea proiectelor”, a accentuat vicepremierul Octavian Calmîc.
La rândul său, Petre Iulian Nicolesc, secretar de stat la ministerul Economiei al României, a menționat că în rezultatul acestor consultări urmează a fi stabilite mai multe obiective concrete pentru activitatea grupelor de lucru pentru ambele proiecte. ”Astăzi trebuie să stabilim obiective concrete pe fiecare proiect în parte, ca într-un final ambele proiecte să fie realizate și funcționale conform termenilor stabiliți”, a spus oficialul român.
Referindu-se la procesul de implementare a proiectului privind construcția gazoductului, președintele consiliului de administrație a Societății Naționale de Transport de Gaze Naturale Transgaz S.A., Ion Sterian, a menționat că lucrările de proiectare sunt realizate conform graficului, astfel încât pe segmentul gazoductului pe teritoriul României acesta va fi prezentat în luna august curent, iar pe teritoriul Republicii Moldova, pe tronsonul Ungheni – Chișinău, către finele lunii iulie. În context, ministrul Octavian Calmîc a specificat că până la finele lunii mai, partea moldovenească va adopta Legea privind declararea utilității publice a gazoductului Ungheni-Chișinău, care va permite eliberarea certificatului de urbanism pentru construcția gazoductului. ”După cum am constatat și la Ploieștii, cu ministrul Tudose, în realizarea proiectului gazoductului suntem în grafic și sperăm ca la începutul anului 2019 acesta să fie funcțional la toate compartimentele pe ambele părți”, a accentuat ministrul Octavian Calmîc.
Referindu-se la proiectul privind interconexiunea rețelelor de transport energie electrică, vicepremierul Octavian Calmîc a accentuat că există unele restanțe în timp și experții trebuie să stabilească o foaie de parcurs exactă, care ar permite revenirea la graficul prestabilit. ”Noi dorim să avansăm pe partea de proiectare, deoarece este foarte important atât pentru Republica Moldova, cât și pentru alte state din regiune, ca în 2020 aceste interconexiuni să fie funcționale”, a specificat ministrul Economiei.
În context, Dragoș Zachia-Zlatea, membru al Consiliului de Supraveghere al Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice ”Transelectrica” a specificat că deja primii pași în această direcție au fost realizați, fapt ce va permite avansarea în procesul de implementare a proiectului. Amintim că în cadrul întrevederii de la Ploiești, ministrul român al Economiei, Mihai Tudose, a dat asigurări că autoritățile de la București vor aloca 1,8 milioane de euro, necesare pentru realizarea acestui proiect și prezentarea lui până la mijlocul lunii iulie curent, a anunțat Ministerul Economiei din Republica Moldova, într-un comunicat.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
05.05.2017Experții din Moldova și România discută aspectele implementării a două proiecte în sectorul energetic
Comentarii (0)