Trimite e-mail | Printeaza
Economie
10.05.2017

Companiile moldovenești s-au întors de la Forumul moldo-ceh cu noi parteneri și idei de afaceri

Forumul de afaceri moldo-ceh, desfășurat la Praga, pe 9 mai a.c. a reunit circa 80 de antreprenori din ambele țări din sectorul automotive si construcții de mașini, precum și cel vinicol. Prezenți la eveniment, reprezentanții Zonelor Economice Libere, Parcurilor Industriale și a companiilor autohtone au discutat cu antreprenorii cehi despre oportunitățile de cooperare comercială, de dezvoltare a proiectelor investiționale comune.

Astfel, Zonele Economice Libere ”Bălți” și ”Ungheni-Business” au discutat cu o companie cehă de reciclare a deșeurilor din plastic, care va veni în Republica Moldova cu o vizită de studiu la începutul lunii iunie a.c. Compania va efectua o analiză pentru a estima oportunitățile de deschidere a unei unități de producere în țara noastră.

De asemenea, compania ”Introscop” a avut discuții cu o întreprindere de cablaje pentru automobile, care deja a întreprins o vizită de studiu în Moldova. La prima etapă părțile au convenit să încheie un contract de outsourcing, iar în luna iunie, după a doua vizită de studiu, companiile vor discuta oportunitatea lansării unei unități de producere în Moldova. În rezultat, estimativ, se așteaptă deschiderea a circa 400-500 locuri de muncă.

Pe sectorul vitivinicol, antreprenorii au discutat și despre posibilitățile de export al produselor vinicole, Cehia fiind una dintre piețele țintă pentru vinificatorii moldoveni. Volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Republica Cehă s-a cifrat la 84,43 milioane de dolari SUA anul trecut, în creștere cu 7,3% față de anul 2015. Astfel, companiile moldovenești și câteva vinoteci cehe s-au înțeles să dezvolte și implementeze un plan de promovare a sectorului pe piața cehă pentru anul 2018.

În același context, întreprinderea ”Floare-Carpet” a avut discuții cu o rețea de distribuție pentru a exporta covoare în Cehia, precontractul urmând a fi semnat la începutul lunii iunie curent.

Delegaţia oamenilor de afaceri din Republica Moldova, împreună cu oficialii de stat au vizitat trei întreprinderi cehe cu renume în domeniul ingineriei şi iluminării stradale din orașul Plzen. Companiile prestează servicii de la proiectare, calcul și testare, până la producția de piese și produse prototip pentru transportul auto, feroviar şi aviatic.

Antreprenorii moldoveni au efectuat o vizită la o întreprindere cehă specializată în domeniul iluminării publice conform conceptului „smart city”. Compania se ocupă de proiectarea şi dezvoltarea propriilor sisteme de control inteligent pentru iluminat, care asigură o distribuție de lumină adecvată pentru fiecare situație.

Potrivit Organizației pentru atragerea investițiilor și promovarea exporturilor, Forumul de afaceri moldo-ceh a avut loc în contextul vizitei oficiale a Primului Ministru al Republicii Moldova, Pavel Filip, în Cehia.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus