Trimite e-mail | Printeaza
Economie
15.05.2017

Companiile din China interesate în realizarea proiectelor investiționale în Moldova

Pe parcursul zilei de astăzi, viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, aflat într-o vizită de lucru în China, a avut un șir de întrevederi bilaterale cu reprezentanții diferitor companii și corporații chineze.
 
În cadrul discuțiilor cu  președintele China National Light Industrial Produse Import și Export Corporation, Pan Wang,  vicepreședintele China State Construction Engineering Corporation Ltd, Zheng Xuexuan, vicepreședintele Genertic Group, Zhou Mingehun, vice-președintele JingDong, Ma Jianrong, precum și alți oameni de afaceri din China, vicepremierul Octavian Calmîc a discutat posibilitățile extinderii cooperării comercial-economice, inițierea unor proiecte investiționale, etc.
 
Ministrul Economiei le-a prezentat interlocutorilor oportunitățile de investiții oferite de Republica Moldova, în special prin intermediul zonelor economice libere și parcurilor industriale, precum și măsurile întreprinse de autoritățile de la Chișinău pentru crearea unui mediu de afaceri atractiv pentru companiile din țară și peste hotare.
 
Reprezentanții companiilor chineze și-au manifestat interesul vizavi de piața moldovenească, inclusiv prin participarea la realizarea unor proiecte investiționale în infrastructură, transporturi, energetică, agricultură, sănătate, etc.
 
Viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, întreprinde în perioada 13-17 mai curent, o vizită de lucru în China, unde participă la Forumul ”Belt and Road Forum for International Cooperation” (Cooperare Internațională O Centură - Un Drum”), precum și discută cu autoritățile de la Beijing aspectele extinderii cooperării bilaterale dintre statele noastre.
 
Potrivit serviciului de presă al Ministerului Economiei, în Republica Moldova sunt înregistrate 84 de companii cu capital chinezesc.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus