Trimite e-mail | Printeaza
Economie
16.05.2017

Kaufland intenționează să construiască 15 magazine în Moldova

 Kaufland intenționează să construiască 15 magazine în Moldova

Posibilitatea realizării unui important proiect investițional în Republica Moldova a fost examinată astăzi în timpul întrevederii Prim-ministrului Pavel Filip cu conducerea companiei Kaufland SRL. Reprezentanţii companiei au informat că sunt prezenți în Republica Moldova mai mult de un an şi au reuşit să încheie contracte de colaborare cu peste 100 de furnizori şi producători locali, care deja au fost listați pentru rețeaua de magazine Kaufland din România, cu un potenţial de export estimat la 15 milioane de euro anual, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
 
În același timp, investitorul intenţionează să-şi extindă afacerile în Republica Moldova şi să construiască aici 15 magazine. Proiectul respectiv are o valoare de aproximativ 100 milioane de euro şi prevede crearea a peste 1000 de locuri de muncă. Primele trei magazine se planifică a fi deschise anul viitor.
 
Prim-ministrul Pavel Filip a încurajat conducerea companiei să facă investiţii în ţara noastră, dând asigurări că Guvernul va face tot ce îi stă în puteri pentru a susţine potenţialii investitori. „Ne dorim să creștem numărul locurilor de muncă, să creștem bunăstarea cetățenilor și acest lucru se poate realiza doar cu ajutorul companiilor internaționale cum este a Dumneavoastră, care pornesc proiecte importante pentru economia țării. Vreau să vă încurajez să avansăm împreună în vederea realizării cu succes a acestui proiect investiţional”, a subliniat Premierul.
 
În context, şeful Cabinetului de miniştri s-a referit la paşii întreprinşi de Executiv pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri, între care: reducerea instituţiilor cu funcții de control și micșorarea numărului de acte permisive. În acelaşi timp, se lucrează asupra modificării legislaţiei muncii şi a eficientizării regimului de acces al străinilor pe piaţa muncii din Moldova. „Toate aceste acţiuni au ca scop încurajarea investiţiilor în economia ţării şi facilitarea activităţii antreprenorilor. Voi solicita ca proiectul Kaufland să fie inclus în lista proiectelor investiționale internaţionale monitorizate de Guvern, astfel, ca provocările care apar să fie depăşite rapid”, a menţionat Pavel Filip.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus