Trimite e-mail | Printeaza
Politic
19.05.2017

Comisia Guvernamentală pentru Integrare Europeană a trasat prioritățile pentru perioada imediat următoare

Comisia Guvernamentală pentru Integrare Europeană a trasat prioritățile pentru perioada imediat următoare

Prim-ministrul Pavel Filip a prezidat, la 17 mai curent, ședința Comisiei Guvernamentale pentru Integrare Europeană, în cadrul căreia au fost analizate evoluțiile în implementarea Acordului de Asociere și au fost trasate prioritățile pentru perioada imediat următoare.
 
La ședință a fost discutată realizarea Planului Național de Implementare a Acordului de Asociere în primul trimestru al anului curent.
                                   
În context, Premierul a solicitat tuturor autorităților responsabile să întreprindă măsurile necesare în vederea îndeplinirii cât mai rapide a acțiunilor restante și să ofere informații actualizate privind stadiul acestora, astfel încât la finele lunii mai să fie prezentat un raport detaliat.
 
„În pofida mai multor evenimente care s-au suprapus în ultima perioadă, Agenda europeană a fost în centrul atenției și în continuare trebuie să depunem toate eforturile ca să mergem la fel de bine cum am mers cu Foaia de parcurs, cum au decurs discuțiile cu Fondul Monetar Internațional”, a spus Pavel Filip.
 
Un alt subiect important abordat în cadrul ședinței au fost evoluțiile în procesul de pregătire pentru extinderea listei produselor de origine animală exportate de către țara noastră pe piața Uniunii Europene, fiind vorba despre ouăle de categoria B, carnea de pasăre și produsele cu conținut de ouă. În acest sens, a fost aprobat un Plan de Acțiuni ce prevede, în principal, adaptarea legislației naționale la standardele europene în domeniu și dotarea laboratoarelor cu echipamentul necesar.
 
Totodată, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare urmează să finalizeze procedurile aferente încheierii aranjamentelor necesare cu Comisia Europeană în vederea obținerii suportului pentru combaterea pestei porcine africane, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus