Directorul executiv al Organizației pentru Atragerea Investițiilor și Promovarea Exporturilor din Moldova (MIEPO), Vitalie Zaharia, a făcut o prezentare a instrumentelor instituției de susținere a exportatorilor în cadrul unui eveniment de informare privind dezvoltarea capacităților de export în industria vinicolă organizat, pe 18 mai a.c. de Unitatea de implementare a Proiectului Ameliorarea Competitivității II (PAC II).
La eveniment au participat circa 30 de reprezentanți ai companiilor vinicole din Moldova.
Potrivit lui Vitalie Zaharia, MIEPO cooperează activ cu asociațiile sectoriale și, la solicitarea acestora, vine cu sprijin pentru acțiunile de internaționalizare a companiilor, inclusiv prin efectuarea studiilor de piață, finanțarea participării la expoziții internaționale specializate, etc. În context, directorul MIEPO a încurajat producătorii de vinuri să vină direct cu propuneri de activități de promovare pe piețele țintă, care vor fi integrate în planul de activitate al organizației.
Vitalie Zaharia a afirmat că organizația își asumă rolul de a facilita încheierea de parteneriate dintre companiile locale și potențialii cumpărători angro de peste hotare în cadrul unei agende de evenimente de afaceri (B2B, misiuni de afaceri în teritoriu). De asemenea, experții MIEPO elaborează ghiduri, cercetări de piață sectoriale privind evaluarea potențialului de export pe piețele străine, precum și platforme de instruiri pentru consolidarea capacităților exportatorilor locali, cum ar fi Academia Exportatorului.
Echipa MIEPO mai oferă suport la elaborarea campaniilor complexe de promovare a produselor. Un exepmlu în acest sens este programul de promovare a vinurilor și produselor de nișă (nuci, fructe uscate, miere), desfășurată în Polonia. În cadrul acestui program, producatorii de vinuri, care deja au acces la piața poloneză și corespund standardelor de calitate, vor beneficia de un șir de activități de promovare în rețeaua de magazine HoReCa și ”Carrefour” (degustari, plasare în catalogul promotional etc.).
De la începutul anului curent MIEPO a sprijinit participarea companiilor moldovenești la 26 evenimente de atragere a investițiilor și promovare a exportului (târguri și expoziții internaționale, forumuri de afaceri), la care au participat circa 600 antreprenori.