Trimite e-mail | Printeaza
Politic
24.05.2017

Secretarul general Anatol Vangheli a primit-o pe ambasadorul Republicii Italiene Valeria Biagiotti

Secretarul general al ministerului afacerilor externe şi integrării europene Anatol Vangheli a primit-o, astăzi, pe Valeria Biagiotti, ambasador al Republicii Italiene în Republica Moldova.

În cadrul întrevederii, a fost efectuat un schimb de opinii cu privire la modalităţile de avansare a relaţiilor de cooperare dintre Republica Moldova şi Republica Italiană, în contextul marcării, în acest an, a celei de-a 25-a aniversări de la stabilirea relaţiilor diplomatice.

Potrivit MAEIE, interlocutorii au apreciat caracterul constructiv şi ascendent al relaţiilor moldo–italiene în domeniile politic, economic şi social, precum şi susţinerea de către Italia a parcursului european al Republicii Moldova. Totodată, a fost reconfirmat angajamentul comun pentru fortificarea în continuare a parteneriatului bilateral prin dinamizarea dialogului politic, intensificarea vizitelor bilaterale la nivel înalt şi sporirea volumului schimburilor comerciale. De asemenea, cei doi oficiali s-au referit la cooperarea moldo–italiană în domeniul consular şi importanţa consolidării cadrului juridic bilateral, în vederea unei mai bune asigurări a drepturilor şi intereselor cetăţenilor ambelor țări aflați, respectiv, pe teritoriul celuilalt stat.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus