Dezbaterile publice asupra inițiativei de schimbare a sistemului de vot în Republica Moldova continuă. Astăzi se desfășoară a patra rundă de dezbateri și se referă la inițiativa comasată a proiectelor de introducere a sistemului uninominal și mixt de vot. Întrunirea este moderată de Președintele Parlamentului Andrian Candu.
Sunt supuse discuțiilor caracteristicile inițiativei comasate, care prevede că 50 de membri ai Parlamentului vor fi selectați prin reprezentare proporțională, iar alți 51 – prin vot uninominal în circumscripții. Totodată se analizează reflectarea și finanțarea campaniilor electorale.
La dezbateri participă deputați, reprezentanți ai autorităților publice, ai partidelor politice parlamentare și extraparlamentare, Comisiei Electorale Centrale, Consiliului Coordonator al Audiovizualului, reprezentanți ai societății civile, mediului academic, ai minorităților etnice, experți în drept constituțional și politologie.
Ulterior, autorii proiectului vor examina propunerile formulate de participanții la dezbateri și vor identifica soluții.
Deputații au aprobat, la 5 mai curent, în I lectură, inițiativele de introducere a sistemului uninominal și mixt de vot. Potrivit procedurii legislative, cele două inițiative au fost comasate și vor fi examinate și dezbătute în ședință plenară pentru lectura finală, după avizul Comisiei de la Veneția, informează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
25.05.2017Parlamentul organizează o nouă rundă de dezbateri asupra inițiativei de schimbare a sistemului electoral în Republica Moldova
Comentarii (0)