Viceprim-ministrul, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Andrei Galbur a avut astăzi, 30 mai 2017, o întrevedere cu Secretarul General al Consiliului Europei (CoE), Thorbjorn Jagland, care se află într-o vizită oficială la Chişinău, la invitaţia Guvernului Republicii Moldova.
În cadrul întâlnirii interlocutorii au reconfirmat importanța parteneriatului Republicii Moldova cu Consiliul Europei, menţionând în special rolul organizaţiei în susţinerea reformelor iniţiate la nivel naţional şi consolidarea instituţiilor democratice.
În acest context, ministrul Andrei Galbur a salutat expertiza oferită de către CoE în diverse domenii, apreciind-o drept determinantă în eforturile actuale de avansare a reformelor interne.
Potrivit MAEIE, oficialul european a subliniat atenția prioritară acordată de către Consiliului Europei reformei justiției și luptei împotriva corupţiei.
Cu referire la procesul de reglementare a conflictului transnistrean au fost salutate proiectele măsurilor de consolidare a încrederii pe ambele maluri ale râului Nistru, inclusiv atenția asupra identificării soluțiilor pentru asigurarea funcționalității școlilor cu predare în grafie latină din regiunea transnistreană.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
30.05.2017Şeful diplomaţiei moldovene şi Secretarul General al Consiliului Europei au reconfirmat importanța parteneriatului bilateral
Comentarii (0)