Trimite e-mail | Printeaza
Politic
30.05.2017

Uniunea Europeană susţine agenda de reforme a Guvernului

Uniunea Europeană susţine agenda de reforme a Guvernului

Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu Lawrence Meredith,  Director pentru Vecinătatea Estică al Directoratului General pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocieri de Extindere al Comisiei Europene.
 
Părţile au avut un schimb de opinii despre priorităţile şi agenda de reforme a Guvernului, în conformitate cu domeniile cheie stabilite pentru Cadrul Unic de Asistență pentru anii 2014-2017. În context, Premierul a mulţumit pentru sprijinul considerabil acordat de către UE Republicii Moldova în implementarea reformelor prioritare de pe agenda de integrare europeană şi nemijlocit din Acordul de Asociere. „Apreciem faptul că în acest proces amplu de reforme suntem susţinuţi de UE şi mizăm pe continuarea acestei bune cooperări, inclusiv prin programele de asistenţă bilaterală”, a spus Pavel Filip.
 
În context, Prim-ministrul a comunicat delegaţiei europene despre reforma administraţiei publice, aflată în capul listei de reforme. „Guvernul este ferm determinat să implementeze agenda de reforme. Toate restructurările sunt interconectate, de aceea am pornit de la reformele prioritare: reforma sistemului de pensii, urmează reforma administraţii publice. Pentru a construi o casă este nevoie de un fundament trainic, astfel, ne propunem mai întâi de toate să fortificăm capacităţile instituţionale”, a declarat şeful Executivului.
 
De asemenea, Pavel Filip şi-a exprimat încrederea că noul Cadru Unic de Asistență va contribui în continuare la asocierea politică și integrarea economică cu UE în cadrul inițiativei Parteneriatului Estic. Acest pachet de asistență bilaterală acordată Republicii Moldova va stabili obiectivele și prioritățile strategice pentru viitoarea cooperare UE - Republica Moldova.
 
La rândul său, oficialul european a salutat determinarea Guvernului de a promova şi de a implementa reformele absolut necesare Republicii Moldova, menţionând necesitatea asigurării unui impact clar al proiectelor asupra calităţii vieţii cetățenilor, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus