Trimite e-mail | Printeaza
Economie
06.06.2017

SA ”Energocom” a încheiat un contract de procurare a energiei electrice cu Centrala Electrică de la Cuciurgan

SA ”Energocom” a încheiat un contract de procurare a energiei electrice cu Centrala Electrică de la Cuciurgan

SA ”Energocom” va procura, începând cu 7 iunie curent, o parte din energia electrică pentru necesitățile Republicii Moldova, de la Centrala Electrică de la Cuciurgan, la prețul de 45 USD/MWh. Prețul respectiv  este cu 10 la sută mai mic, comparativ cu cel achitat Companiei ”DTEK Trading” (Ucraina).
 
Decizia de negociere și semnare a contractului de procurare a energiei electrice încă cu un partener a fost luată de SA ”Energocom” în rezultatul evaluării situației energetice pe piața din regiune, ofertei de preț mai avantajoase, precum și în scopul diversificării surselor de alimentare cu energie electrică a consumatorilor țării și consolidării securității energetice a Republicii Moldova.
 
La sfârșitul lunii martie curent, în urma examinării ofertelor prezentate de DTEK Trading” (Ucraina) și Centrala Electrică de la Cuciurgan, SA ”Energocom” a semnat cu compania ucraineană contractul de furnizare a energiei electrice către Republica Moldova pentru perioada 1 aprilie 2017 – 31 martie 2018, achitând 49,9 USD/MWh. Ulterior semnării contractului dat, Centrala Electrică de la Cuciurgan a prezentat o nouă ofertă la un preț mai avantajos față de oferta inițială, mai mic decât prețul achitat de S.A. ”Energocom” în prezent.  
 
Ambele contracte sunt valabile până la 31 martie 2018 și garantează asigurarea integrală a Republicii Moldova cu energie electrică din ambele surse. Potrivit estimărilor specialiștilor din sectorul energetic, diversificarea surselor de procurare a energiei electrice va permite consumatorilor Republicii Moldova să beneficieze de cele mai avantajoase și sigure condiții de furnizare a energiei electrice pe toată perioada contractuală.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus