Recomandările Comisiei de la Veneția asupra proiectului de modificare a sistemului electoral au fost supuse dezbaterilor publice în Parlament. Inițiativa de a continua seria de dezbateri, începută în aprilie curent la acest subiect, aparține Președintelui Parlamentului Andrian Candu.
La discuțiile în format lărgit au participat deputați, reprezentanți ai partidelor extraparlamentare, membri ai societății civile și mediului academic, primari și reprezentanți ai minorităților naționale, experți, juriști și formatori de opinie.
”Intenția noastră este să avem o nouă serie de dezbateri largi, pentru ca în final să adoptăm o lege bună care să asigure alegeri transparente, democratice, corecte și, în consecință, o clasă politică de calitate. Acuzațiile de mimare a discuțiilor sunt cel puțin lipsite de respect față de peste o sută de participanți la dezbaterile organizate pe platforma parlamentară”, a menționat Andrian Candu.
Comisia juridică, numiri și imunități va colecta, analiza și sintetiza toate propunerile venite din partea societății civile și a partidelor parlamentare și extraparlamentare pentru a îmbunătăți proiectul de lege, conform recomandărilor Comisiei de la Veneția.
Anterior, Parlamentul a votat în prima lectură două proiecte de lege privind schimbarea sistemului electoral, unul se referă la introducerea sistemului mixt și altul la introducerea sistemului uninominal de vot. Cele două proiecte au fost comasate și transmise pentru avizare Comisiei de la Veneția. Pentru lectura a doua, ca bază, Parlamentul a luat proiectul care stipulează introducerea votului mixt, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
30.06.2017Recomandările Comisiei de la Veneția sunt dezbătute în format lărgit pe platformă parlamentară
Comentarii (0)