În perioada 10 – 16 iulie 2017, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 375,8 mln lei, fiind perfectate per total 9 460 de declarații vamale.
La capitolul combaterea fraudelor vamale, în perioada de referință, au fost relevate 95 de tentative de încălcare a legislației vamale, care sunt cercetate de către subdiviziunile specializate ale Serviciului Vamal în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și întreprinderii măsurilor legale ce se impun. Totodată, în perioada vizată, au fost înregistrate 65 de cazuri contravenţionale şi aplicate amenzi în sumă de 224 362 lei.
În perioada de referință, fluxul unităților de transport a constituit 100 262 de traversări. Cele mai mari valori de trafic au fost semnalate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 18 540 și respectiv 14 040 traversări.
Potrivit Serviciului Vamal, în vederea evitării unor eventuale blocaje în punctele de trecere cu cele mai mari valori de trafic, recomandăm participanților la traficul transfrontalier să opteze pentru tranzitarea tuturor posturilor vamale existente. Harta interactivă a punctelor de trecere, dar și fluxul unităților de transport în regim online pot fi vizualizate pe pagina web a Serviciului Vamal.
De asemenea, Serviciul Vamal amintește că, conform modificărilor operate prin Legea 280 din 16.12.2016, intrată în vigoare la începutul anului curent, termenul maxim de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a unităților de transport cu numere de înmatriculare străine constituie 180 de zile într-un interval de 12 luni consecutive. Totodată, este de menționat că, pentru mijloacele de transport neînmatriculate în Republica Moldova care au fost introduse pe teritoriul vamal al Republicii Moldova prin declarare prin acțiune până la momentul intrării în vigoare a respectivei legi, termenul de declarare prin acțiune de 180 de zile a început la data intrării în vigoare a legii respective – adică la 1 ianuarie 2017.
Dreptul de aflare pe teritoriul ţării noastre pe un termen mai mare de 180 de zile îl vor avea doar autovehiculele introduse de către persoanele fizice domiciliate în străinătate şi care deţin permis de conducere în ţara în care îşi au domiciliul, cu condiţia achitării vinietei de 180 de euro pentru fiecare perioadă consecutivă de 180 de zile de aflare a autovehiculului pe teritoriul ţării noastre.
În acest context, atenționăm că mijloacele de transport auto declarate prin acţiune pe teritoriul vamal pentru care a expirat termenul acordat conform modificărilor operate sunt identificate, reţinute şi aduse de către poliţie, Poliţia de Frontieră sau Echipele Mobile ale Vămii către cel mai apropiat birou vamal sau către organul vamal de frontieră pentru a fi scoase de pe teritoriul vamal al țării, iar cheltuielile de escortare (0,15 euro/km) sunt suportate de către posesorul autoturismului reținut.
De asemenea, informăm că începând din data de 1 iulie 2017, este înterzisă circulația pe drumurile publice a autovehiculelor cu număr de înmatriculare din unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului și municipiul Bender în cazul conducătorilor care dețin permis de conducere al Republicii Moldova și domiciliază pe teritoriul Republicii Moldova, precum și circulația autovehiculelor cu plăcuțe de înmatriculare dintr-o unitate teritorială nerecunoscută de Republica Moldova. În cazul neconformării cerințelor legale stipulate, conducătorii respectivelor autovehicule riscă înlăturarea de la conducerea acestora, iar unitatea de transport este indisponibilizată pe teritoriul stației de parcare specială sau celei mai apropiate subdiviziuni de poliție, conform art. 438, 439 al CC al RM.
Prin derogare, circulaţia respectivelor autovehicule se permite doar în cazul în care acestea sunt în proprietatea agenţilor economici din unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului şi municipiul Bender şi dacă conducătorii de autovehicule sunt angajaţi ai acestora.