Trimite e-mail | Printeaza
Economie
18.07.2017

Prioritățile legislative în asanarea sistemului bancar, discutate de Andrian Candu cu misiunea de experți ai Fondului Monetar Internațional

Prioritățile legislative în asanarea sistemului bancar, discutate de Andrian Candu cu misiunea de experți ai Fondului Monetar Internațional

Prioritățile la nivel legislativ în continuarea procesului de asanare a sistemului bancar din Republica Moldova au fost discutate de Președintele Parlamentului Andrian Candu la întrevederea cu misiunea de experți ai Fondului Monetar Internațional, aflată în vizită la Chișinău. 

”Continuăm implementarea reformelor pentru asanarea sistemului bancar, conform priorităților setate cu partenerii noștri de dezvoltare, iar discuțiile cu experții ne ajută la o mai bună implementare”, a declarat Andrian Candu.

În cadrul discuțiilor Speakerul s-a referit la ultimele modificări legislative aprobate de Parlament. Este vorba despre votarea în prima lectură a Legii privind activitatea băncilor, care stabilește trecerea la principiile BASEL III prin armonizarea cu legislația Uniunii Europene. Andrian Candu a mai precizat că o serie de acțiuni pentru modernizarea sectorului bancar sunt prevăzute și în Planul de acțiuni Parlament-Guvern privind agenda de reforme pentru a doua jumătate a anului 2017.

În aceeași ordine de idei, Președintele Parlamentului a vorbit despre măsurile întreprinse de autorități pentru reducerea poverii fiscale și creșterea atractivității economiei pentru  investitorii străini, inclusiv prin reducerea numărului instituțiilor de control și a actelor permisive necesare pentru dezvoltarea unei afaceri, precum și prin simplificarea procedurii de raportare a agenților economici.

La rândul său, șeful misiunii FMI, Ben Kelmanson a încurajat autoritățile să continue implementarea reformelor agreate cu partenerii de dezvoltare, precizând că buna implementare a acestora este crucială pentru dezvoltarea țării. Oficialul a mai menționat că scopul vizitei la Chișinău a misiunii de experți este informarea cu privire la situația macroeconomică și evoluțiile înregistrate în implementarea reformelor în domeniile-cheie. Potrivit șefului misiunii, pentru toamna anului curent este preconizată ce-a de-a doua evaluare a programului cu FMI.

În perioada 17-21 iulie, o misiune a Fondului Monetar Internațional se află la Chișinău într-o vizită de lucru, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus