Procuratura Generală a finalizat urmărirea penală şi a expediat în judecată cauza penală de învinuire a unui procuror pentru tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate. Împreună cu procurorul, pe banca acuzaţilor va compărea şi un poliţist, căruia i se încriminează falsificarea unor acte procesuale în dosarul de omor, contribuind astfel la tragerea neîntemeiată la răspundere penală a cetăţeanului Andrei Crăciun.
Amintim că, în anul 2007, în cadrul investigării unui caz de omor al unei persoane şi tentativei de omor, în aproprierea or.Durleşti, al unei alte persoane, procurorul respectiv, nu a luat toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă a circumstanţelor cauzei întru stabilirea adevărului şi a pus neîntemeiat sub învinuire o persoană, iar ulterior a remis cauza penală în privinţa acesteia în instanţa de judecată.
Drept urmare, cetăţeanul Crăciun a fost recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii incriminate, fiindu-i stabilită o pedeapsă de 21 ani închisoare, iar în anul 2013, după ce s-a aflat în detenţie mai bine de 5 ani, acesta a fost achitat la insistenţa Procuraturii Generale şi pus în libertate, deoarece s-a stabilit că infracţiunea nu a fost comisă de către acesta.
Adresându-se în instanţa de judecată în ordine civilă, Andrei Crăcciun a obţinut pentru aflare ilegală în detenţie o compensare a prejudiciului moral în valoare de 1 500 000 lei, sumă care a fost încasată din bugetul de stat.
La demersul Prorurorului General, în luna martie curent, Consiliul Superior al Procurorilor a suspendat respectivul procuror din funcţie.
La momentul comiterii infracţiunii acesta activa în cadrul Secţiei exercitare a urmăririi penale pe cauze excepţionale a Procuraturii Generale, iar poliţistul deţinea funcţia de inspector al serviciului omoruri şi crime grave al Secţiei Poliţie Criminală din cadrul Comisariatului General de Poliţie mun.Chişinău.
Acţiunile procurorului au fost calificate în baza art.306 alin.(2) lit. a) şi c) din Codul penal, iar cele ale poliţistului în baza art.42 alin.(5), 306 alin.(2) lit. a) şi c) şi art.310 alin.(2) Cod penal, pentru comiterea cărora legea prevede pînă la 7 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, anunță Secţia relaţii publice a Procuraturii Generale.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
18.07.2017Procuratura Generală a finalizat urmărirea penală de învinuire a unui procuror pentru tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate
Comentarii (0)