Premierul Mihai Tudose i-a transmis, joi, într-o convorbire telefonică, președintelui Consiliului European, Donald Tusk, că România va continua programele de asistență cu Republica Moldova și va sprijini în continuare traseul proeuropean al Chișinăului, au precizat, pentru Agerpres, surse oficiale.
Potrivit surselor citate, prim-ministrul i-a transmis președintelui Consiliului European că România își continuă rolul de cel mai implicat membru al UE în atragerea Republicii Moldova pe calea europeană.
Discuția de joi a făcut parte din mecanismul de consultare periodică pe care premierul Mihai Tudose l-a stabilit cu liderii europeni, cu prilejul recentei vizite pe care a efectuat-o la Bruxelles, au mai precizat aceleași surse.
În cadrul convorbirii, potrivit surselor citate, președintele Consiliului European a apreciat că angajamentul asumat de premierul Tudose în discuțiile cu liderii europeni nu a fost doar o promisiune.
Premierul Mihai Tudose va efectua, vineri, o vizită de o zi în Republica Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
20.07.2017Tudose a discutat cu Tusk despre parcursul european al Republicii Moldova
Comentarii (0)