Trimite e-mail | Printeaza
Politic
14.08.2017

Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan a avut o întrevdere cu Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Ivan Gnatâşin

Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan a avut o întrevdere cu Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Ivan Gnatâşin

Astăzi, 14 august, Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan, l-a primit în audienţă pe Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Ivan Gnatâşin.
 
În cadrul discuţiilor, interlocutorii au pledat pentru avansarea dialogului moldo-ucrainean pe diverse dimensiuni şi soluţionarea, în termeni proximi, a problemelor care figurează pe agenda bilaterală.
 
Viceprim-ministrul a informat despre situaţia actuală în procesul de reglementare, subliniind necesitatea continuării dialogului în cadrul tuturor platformelor existente.
 
Au fost punctate priorităţile guvernamentale în promovarea obiectivului de reintegrare a ţării şi obligaţiile pozitive asumate faţă de populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului.
 
De asemenea, a fost menţionată necesitatea intensificării dialogului dintre autorităţile Republicii Moldova şi Ucrainei în vederea realizării înţelegerilor anterior convenite, inclusiv în partea ce ţine de finalizarea procesului de demarcare a frontierei de stat, securizarea acesteia şi extinderea controlului în comun la toate punctele de trecere de pe segmentul transnistrean al frontierei de stat moldo-ucrainene.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus