Trimite e-mail | Printeaza
Economie
18.08.2017

Cu sprijinul UE, antreprenori de pe ambele maluri ale Nistrului au învățat să-și sporească profitul prin inovații

Lean start-up, Crowdfunding, Socially Responsible Business sau Human Centered Design vor deveni instrumente de lucru pentru 30 de antreprenori din dreapta și stânga Nistrului, care au participat, în perioada 9-17 august, la Școala de Inovații în Business. Instruirea a fost organizată de Programul „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanțat de UE și implementat de PNUD. 
 
Antreprenorii, începători sau cei care au lansat deja o afacere, au analizat împreună cu experți planificarea financiară, aspectele juridice ale afacerilor și cele de contabilitate, specifice ambelor maluri. Cele mai utile instrumente de inovare au fost cercetate și testate virtual, pentru a vedea care poate fi impactul lor asupra profitului.
 
Despre oportunitățile oferite de crowdfunding le-a vorbit tinerilor Victor Colța, partener KIVA - o platformă de finanțare a proiectelor sociale, iar despre rezultatele obținute datorită acestui instrument de platforma Guvern 24 a povestit Elena Zgardan. David Smith, americanul care a deschis un local în centrul Chișinăului le-a spus antreprenorilor cum a reușit să obțină prin crowdfunding o parte din banii necesari pentru a-și deschide localul Smoke House.
 
Antreprenorii au aflat cum să ofere un suflu nou unui produs sau serviciu tradițional, să-l facă mai atractiv pentru cumpărător, mai econom în producere sau mai competitiv de la oameni de afaceri care au reușit pentru că au folosit instrumente inovative la timpul potrivit.
 
Pavel Moraru, creator SparkLab a vorbit despre prestarea serviciilor IT din Moldova - uzinelor din Rusia și alte țări ale spațiului CSI.

În epoca tehnologiilor informaționale, vânzătorul sau prestatorul de servicii este cel care caută cumpărătorul. Această abordare a pus bazele afacerii „Eat and Fit” al lui Artiom Tcaciov – instructor de fitness, oaspete al școlii. El a înțeles că în secolul XXI lumea este informată despre importanța alimentației sănătoase, iar ceea ce o împiedică să urmeze un regim sănătos este ritmul alert și lipsa de timp. A decis să pună pe roate o afacere de nișă - elaborează meniuri individuale și livrează zilnic mese clienților săi, numărul cărora crește constant.
 
Printre invitații școlii au fost Pavel Eremeev și Nata Albot. Primul a fondat localul anti-café „Freedom” în Tiraspol, în care vizitatorii achită o taxă la intrare pentru consum și participare la jocuri intelectuale. Nata Albot și-a împărtășit experiența în a valorifica potențialul produselor tradiționale într-un mod mai puțin tradițional, exemple fiind - promovarea portului popular prin intermediul festivalului IA MANIA sau al consumului de produse autohtone, cum ar fi cel al pomușoarelor, în cazul campaniei Summer Berry Fair.
 
Antreprenorii au învățat să aplice Human Centered Design - tehnica de creare a produsului sau serviciului în baza necesităților identificate la consumatori și modelul de lansare a afacerii Lean Start-up. Și pentru că una dintre provocările Start-uprilor este lipsa numelui pe piață, Eugen Boico, fondatorul Publicis, le-a oferit informații despre crearea brandului, iar Dmitri Voloșin, fondatorul www.999.md și Simpals - despre cele mai utile metode de vânzare pe piața locală și internațională în cazul unor bugete reduse.
 
Pentru a-și consolida cunoștințele teoretice, antreprenorii au fost implicați în diverse exerciții, moderate de practicieni, cunoscători ai specificului local. Grupuri mixte, formate din antreprenori de pe ambele maluri ale râului Nistru, au înaintat propuneri de afaceri comune cu elemente inovative. Cele mai bune două propuneri: de utilizare a sistemelor hidroponice pentru cultivarea căpșunei și de confecționare a accesoriilor reflectorizante, au fost premiate cu peste 1.700 de euro.
 
„Această școală are doar învingători. Fiecare dintre noi a obținut 29 de prieteni, 29 potențiali parteneri de afaceri, cunoștințe valoroase și motivație”, au concluzionat participanții.
 
Școala de Inovații în Business a fost organizată în cadrul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanțat de UE și implementat de PNUD.  Programul contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru prin implicarea reprezentanților mediului de afaceri, ai sectorului asociativ și ai liderilor locali în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor sau infrastructurii sociale.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus