Trimite e-mail | Printeaza
Politic
22.08.2017

Au fost desemnaţi cei zece câştigători ai Premiului Naţional ediţia 2017

Au fost desemnaţi cei zece câştigători ai Premiului Naţional ediţia 2017

Membrii Comisiei pentru decernarea Premiului Naţional s-au întrunit astăzi într-o şedinţă, prezidată de Prim-ministrul Pavel Filip, pentru a selecta câştigătorii Premiului Naţional 2017.
 
În cadrul şedinţei au fost prezentate avizele comisiilor pe domeniile: ştiinţă, tehnologii, cultură şi artă, sport, inclusiv demersurile în adresa Comisiei după finalizarea termenului de depunere a dosarelor candidaților la Premiul Național.
 
Conform regulamentului, membrii Comisiei şi-au exprimat opinia prin vot secret, iar numele câştigătorilor Premiului Naţional ediţia 2017 urmează să fie făcute publice după aprobarea hotărârii respective a Guvernului.
 
Laureaţii Premiului Naţional îşi vor primi distincţiile la 26 august curent, în cadrul  festivităţii organizate cu prilejul Zilei Independenţei.
 
Premiul Naţional, în valoare de 100 mii lei, se acordă cetăţenilor Republicii Moldova pentru realizări remarcabile care au îmbogăţit substanţial ştiinţa, tehnologiile, cultura, arta şi sportul, au contribuit  la promovarea imaginii pozitive a ţării pe plan internaţional, au avut un impact considerabil asupra progresului tehnico-ştiinţific şi social-economic, asupra culturii naţionale şi mondiale, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus