Trimite e-mail | Printeaza
Economie
23.08.2017

Banca Națională a Moldovei a semnat un memorandum cu banca centrală a Lituaniei

Banca Națională a Moldovei a semnat un memorandum cu banca centrală a Lituaniei

Memorandumul de Înțelegere dintre Banca Națională a Moldovei și Banca Lituaniei (Lietuvos bankas) a fost semnat la 22 august 2017, în cadrul vizitei de lucru a delegației BNM la Vilnius. Documentul semnat de guvernatorul BNM, Sergiu Cioclea, și guvernatorul Băncii Lituaniei, Vitas Vasiliauskas, prevede instituirea unui amplu cadru de cooperare și schimb de informație între instituții. Prin semnarea acestui memorandum, Banca Națională a Moldovei intenționează să beneficieze de experiența și asistența tehnică a colegilor din Lituania, care au trecut la începutul deceniului curent prin procese de reorganizare bancară și consolidare instituțională similare celor din Republica Moldova.

În cadrul vizitei delegația BNM a avut întrevederi cu membrii conducerii Băncii Lituaniei și sesiuni de lucru cu directorii și membrii principalelor subdiviziuni ale băncii centrale lituaniene. Oficialii au discutat despre colaborarea instituțiilor în domeniul supravegherii sectorului financiar, dezvoltarea și modernizarea sistemelor de plăți, gestiunea rezervelor internaționale, stabilitatea financiară, cercetările economice, reglementare, comunicare financiară și altele. 

Una din prioritățile-cheie ale BNM, în corespundere cu Acordul de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană (UE), semnat la 27 iunie 2014, este cooperarea strânsă cu băncile centrale din UE, în special în domeniul serviciilor financiare. Memorandumul semnat oferă noi oportunități de extindere a asistenței tehnice în domeniul bancar și de atragere a expertizei băncilor centrale din UE.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus