Datele statistice privind evoluția pieței serviciilor de telefonie mobilă în primul semestru al anului 2017 arată că în acest răstimp numărul utilizatorilor și traficul de voce generat de ei au crescut ușor, iar volumul total al vânzărilor acestor servicii a continuat dinamica negativă înregistrată anul trecut. Astfel, numărul utilizatorilor a crescut, față de finalul anului 2016, cu mai bine de 47,6 mii (+1,08%) și a totalizat 4 mil. 476,9 mii, volumul traficului de voce a sporit, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, cu 20,3 mii minute (+0,7%) și a însumat 3 mld. 89,4 mil. minute, iar volumul total al vânzărilor a scăzut cu circa 55,6 mil. lei (-3,3%) și a alcătuit 1 mld. 645,4 mil. lei.
Conform datelor prezentate Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) de cei trei furnizori de servicii de comunicaţii mobile (Orange Moldova, Moldcell şi Moldtelecom (Unite), creșterea numărului total de utilizatori a fost determinată de extinderea bazelor de clienți ale Orange Moldova și Moldtelecom. Primul furnizor și-a mărit baza de clienți cu 1,88%, până la 2 mil. 616,1 mii, iar al doilea furnizor – cu 1,37%, până la 355,5 mii. Numărul clienților Moldcell s-a micșorat cu 0,37% și a alcătuit 1 mil. 505,2 mii. Urmare a acestei evoluții, rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobilă la 100 de locuitori ai republicii a sporit cu 1,42% și a alcătuit 126,1%.
Analiza traficului de voce generat de utilizatori arată că aceștia continuă să dea preferință convorbirilor realizate în rețelele proprii și a celor direcționate către alte rețele mobile. În perioada de referință, volumele traficului generat în aceleași rețele mobile și către alte rețele mobile au alcătuit 2,3 mld. minute și, respectiv, 500 mil. minute, iar ponderea acestora în structura traficului total de voce a fost de 74,8% și, respectiv, 16,3%. În același timp, traficul către rețelele fixe a totalizat 132,7 mil. minute, iar traficul internaţional de ieșire – 43 mil. minute, având o pondere de 4,3% și, respectiv, 1,4%. Traficul mediu lunar generat de un utilizator a rămas la nivelul anului trecut și a însumat 261 minute (patru ore și 21 minute), iar durata unui apel a fost de 1,7 minute. Cele mai multe minute – 302 – a vorbit în mediu lunar la telefon un utilizator al companiei Orange Moldova. Un utilizator deservit de Moldtelecom a vorbit la telefon în mediu lunar 238 minute, iar cel deservit de Moldcell – 194 minute.
Potrivit datelor statistice, scăderea volumului total al vânzărilor de servicii de telefonie mobilă a fost determinată, în temei, de micșorarea vânzărilor realizate de Orange Moldova. Volumul vânzărilor acestui furnizor s-a redus cu 6% și a totalizat 1 mld. 61,2 mil. lei. Totodată, vânzările efectuate de Moldtelecom au crescut cu 7,7% și au depășit 73,3 mil. lei, iar cele înregistrate de Moldcell – au sporit cu 1,3% și au totalizat peste 510,8 mil. lei. În același timp, venitul mediu lunar per utilizator (ARPU) a scăzut cu 4,9% şi a alcătuit 73,1 lei. Orange Moldova a înregistrat un ARPU de 79,2 lei, Moldtelecom – de 70,4 lei și Moldcell – de 63,3 lei.
Specialiștii ANRCETI explică tendința de diminuare a vânzărilor de servicii de telefonie mobilă prin schimbarea preferințelor de consum ale utilizatorilor de la telefonia mobilă la soluții alternative de comunicare prin rețeaua Internet care sunt mai ieftine sau se oferă gratuit (Skype, Viber, etc.)
La finalul primului semestru, cotele de piață ale celor trei furnizori de servicii de telefonie mobilă, în funcţie de volumul de vânzări, au rămas practic la nivelul trimestrului I al anului 2017. Orange Moldova deținea o cotă de piață de 64,5%, Moldcell – de 31% şi Moldtelecom – de 4,5%.
Trimite e-mail | Printeaza
IT
28.08.2017Numărul utilizatorilor de servicii de telefonie mobilă crește, iar volumul vânzărilor acestor servicii scade
Comentarii (0)