Trimite e-mail | Printeaza
Economie
05.09.2017

Birourile comercial-economice din cadrul misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova își fortifică abilitățile pentru promovarea exportului și atragerea investițiilor străine

Birourile comercial-economice din cadrul misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova își fortifică abilitățile pentru promovarea exportului și atragerea investițiilor străine

Abilitățile și performanțele Birourilor comercial-economice din cadrul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova de peste hotare sunt dezvoltate la un nivel înalt în cadrul cursurilor de instruire in domeniul diplomației economice, pentru îmbunătățirea capacităților în ceea ce privește promovarea schimburilor comerciale, atragerea investițiilor străine și promovarea exporturilor pe noi piețe de desfacere. Agenda de instruire mai prevede preluarea experienței altor state și studii de caz a investitorilor străini, precum și vizite de studiu în Parcuri Industriale și Zone Economice Libere.
 
Cursurile de instruire in domeniul diplomației economice se desfășoară la Chișinău în perioada 4-6 septembrie, organizate de Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) în parteneriat cu Ministerului Economiei și Infrastructurii și Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene ale Republicii Moldova, la care participa peste 30 de reprezentanți ai birourilor comercial-economice, diplomați si reprezentanți ai ministerelor de resort.
 
Mihaela Gorban, șef al Direcției Generale Cooperare Economică Internațională, în cuvântul de deschidere a declarat că promovarea diplomației economice este una din prioritățile strategice a Ministerului Economiei și Infrastructurii pentru promovarea imaginii țării și creșterea economiei naționale. ”Ca și obiectiv al Ministerului Economiei și Infrastructurii este atingerea indicatorilor de performanță pentru stimularea schimburilor comerciale, atragerea investițiilor străine dezvoltarea colaborării cu organizațiile economice internaționale, promovarea cooperării în domeniul turismului. Ne propunem revizuirea repartizării geografice a birourilor comerciale și propunerea unui număr optim în vederea concentrării eforturilor de promovare în statele-țintă, inclusiv examinăm oportunitatea deschiderii acestora în alte țări. În acest sens, avem un potențial foarte mare de valorificat”, a notat Mihaela Gorban.
 
Vitalie Zaharia, directorul MIEPO, a menționat rolul instituției pe care o conduce în ceea ce privește promovarea imaginii țării, atragerea investițiilor străine și penetrarea noilor piețe, subliniind că fortificarea diplomației economice autohtone va amplifica acest efort. ”Birourile comerciale sunt primul punct de contact cu potențialii investitori străini. Ei sunt ofițerii de promovare a țării în afară. De aceea, rezultatele pe care le așteptăm depind de calitatea colaborării cu reprezentanții birourilor comerciale din cadrul misiunilor diplomatice. Vă asiguram de susținerea noastră în tot ce înseamnă diplomație economică. În timpul apropiat vom avea pregătit un ghid al atașatului comercial, în care vor fi descrise tehnici de promovare a investițiilor și exporturilor. Mă bucur pentru că am reușit să lansăm această platformă”, a susținut Vitalie Zaharia.
 
De asemenea, Lilian Darii, viceministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, a menționat că de la începutul anului curent a fost aprobat cadrul necesar pentru eficientizarea activității birourilor comerciale – Ordinul comun al Ministerului Economiei și Infrastructurii și Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene cu privire la realizarea priorităților diplomației economice, precum și Regulamentul privind birourile comercial-economice. Instituțiile responsabile se angajează să atingă toate obiectivele și indicatorii de rezultat puse în sarcină.
 
În context, a fost creată și rețeaua operativă în domeniul diplomației economice pentru suport informațional, creată în scopul dinamizării și eficientizării activității birourilor comercial-economice, prin simplificarea comunicării între instituțiile publice și misiunile diplomatice. În acest scop, Guvernului a aprobat un nou Regulament privind birourile comercial-economice în cadrul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova (BCE), pentru eficientizarea activității BCE în promovarea intereselor economice ale Republicii Moldova, protejarea drepturilor agenților economici autohtoni, contribuirea la dezvoltarea relațiilor comercial-economice prin atragerea investițiilor, promovarea schimburilor comerciale, în special a exporturilor produselor moldovenești, precum și implementarea tratatelor economice bilaterale şi multilaterale în țara de reședință şi în cele de acreditare prin cumul.
 
Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, Republica Moldova actualmente are deschise astfel de  Birouri comercial-economice în Rusia, Romania, Ucraina, Belarus, China, Elveția, Belgia, Polonia, Germania și Italia. Anul curent se planifică a fi deschis un nou BCE în Republica Turcia. De asemenea,  urmează a fi deschise BCE în Elveția, China, EAU, Japonia și SUA.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus