Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
08.09.2017

Pavel Filip s-a întâlnit cu preşedintele Companiei interstatale “MIR”

Prim-ministrul Pavel Filip a avut ieri o întrevedere cu Preşedintele Companiei interstatale “MIR”, Radic Batîrşin, care se află în vizită de lucru în Republica Moldova.
 
Premierul Pavel Filip a menţionat rolul important al Companiei “MIR” în informarea corectă şi echidistantă a diasporei din spațiul CSI despre evenimentele din ţara noastră. În acest sens, Pavel Filip a apreciat politica echilibrată a postului, unde accentul este pus pe consolidarea dialogul multinațional şi multicultural, fiind abordate subiecte care unesc oamenii indiferent de etnie sau confesie religioasă.
 
Şeful Executivului a specificat că Guvernul va susţine în continuare, în măsura posibilităţilor, dezvoltarea reprezentanţei Companiei “MIR” în Republica Moldova. Totodată, Pavel Filip a adresat felicitări echipei Companiei cu prilejul a 25 de ani de activitate, dorindu-i succese, proiecte competitive şi mulţi ani înainte pe piaţa media.
 
La rândul său, Radic Batîrşin a ţinut să mulţumească Guvernului Republicii Moldova pentru susţinerea acordată reprezentanţei Companiei “MIR” în ţara noastră şi a informat despre proiectele actuale şi cele de viitor ale radiodifuzorului. Potrivit lui, în anul 2016 Compania “MIR” a difuzat 407 reportaje despre Republica Moldova, iar de la începutul acestui an - 248. În acelaşi timp, postul de radio “MIR” a realizat în anul curent 141 de materiale despre ţara noastră.
 
În prezent, Compania interstatală “MIR” difuzează programe în peste 20 de ţări ale lumii, acestea fiind vizionate de aproximativ 140 milioane de oameni.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus