Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Andrei Galbur, a avut astăzi, 11 septembrie 2017, o întrevedere cu ministrul afacerilor externe şi europene al Marelui Ducat de Luxemburg, Jean Asselborn, aflat într-o vizită de lucru la Chişinău.
În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au abordat întreg spectrul agendei bilaterale între Republica Moldova şi Luxemburg, care marchează în acest an cea de-a 25-a aniversare de la stabilirea relaţiilor diplomatice. În context, a fost reconfirmat angajamentul reciproc pentru promovarea dialogului politic, intensificarea schimburilor comercial-economice, aprofundarea cooperării în cadrul organizaţiilor internaţionale şi consolidarea cadrului juridic bilateral. Şeful diplomaţiei moldave a exprimat gratitudine Marelui Ducat de Luxemburg pentru sprijinul politic acordat ţării noastre în cadrul instituţiilor europene şi altor organizaţii internaţionale, precum şi pentru asistenţa financiară şi umanitară în realizarea diverselor proiecte.
Potrivit MAEIE, demnitarii au efectuat un schimb de opinii privind implementarea de către Republica Moldova a prevederilor Acordului de Asociere, perspectivele de avansare a cooperării pe diverse paliere sectoriale, precum şi cooperarea în cadrul Parteneriatului Estic. Ministrul Jean Asselborn a reconfirmat disponibilitatea ţării sale de a susţine plenar procesul de reforme din Republica Moldova. O atenţie aparte a fost acordată discuţiilor pe marginea dosarului transnistrean.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
11.09.2017Andrei Galbur a avut o întrevedere cu omologul său din Luxemburg, Jean Asselborn
Comentarii (0)