Trimite e-mail | Printeaza
Economie
11.09.2017

MEI a anulat ordinul ÎS ”Poșta Moldovei” privind perceperea unor taxe de la pensionari

Ministerul Economiei și Infrastructurii (MEI) s-a autosesizat în cazul ordinului emis de conducerea ÎS ”Poșta Moldovei” privind perceperea unor taxe de la pensionari pentru livrarea pensiei la domiciliu. Viceprim-ministrul, ministrul Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmîc, a dispus anularea documentului și investigarea cazului dat.
 
Vicepremierul Octavian Calmîc a indicat că angajații ÎS ”Poșta Moldovei” trebuie să livreze gratis pensiile și alocațiile sociale de stat persoanelor în vârstă și celor cu dizabilități în baza cererilor depuse de ei personal. Restul persoanelor, care beneficiază de pensii sau alocații sociale de stat urmează să-și ridice sumele personal la oficiile prestatorilor de servicii.
 
 
În context, ministrul Economiei și Infrastructurii a dispus conducerii ÎS ”Poșta Moldovei” elaborarea unui regulament care stabilește relațiile dintre întreprindere și beneficiarii de pensii și alocații sociale, cu atenție deosebită pentru obligațiunile și drepturile fiecărei părți. După elaborarea regulamentului, documentul va fi supus consultărilor publice pentru a se ajunge la cele mai bune soluții pentru toate subiectele.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus