Parlamentul Republicii Moldova a lansat, astăzi, procesul de elaborare a Planului de acțiuni privind deschiderea parlamentară. La evenimentul moderat de vicepreședintele Parlamentului Iurie Leancă a fost prezentat societății civile conceptul de deschidere parlamentară.
Potrivit vicepreședintelui Parlamentului, documentul urmează să stabilească un plan de acțiuni pentru funcționarea Legislativului în spiritul prevederilor Declarației privind deschiderea parlamentară.
Pentru elaborarea Planului vor fi create câteva grupuri de lucru tematice, inclusiv acces la informație, deschidere legislativă, anticorupție, deschidere fiscală, în domeniul mediului, resurselor naturale etc.
Planuri de acțiuni pentru deschiderea parlamentară urmează să fie aprobat pentru o perioadă de doi ani. Documentul va avea 4 componente de bază:
1. Accesul la informația parlamentară;
2. Participarea societății civile în procesele parlamentare;
3. Responsabilizarea Parlamentului față de cetățeni;
4. Tehnologii și inovații în activitatea parlamentară.
Acesta va fi consultat la toate etapele de elaborare, deoarece Parlamentul și-a asumat angajamentul de implicare a societății civile în procesul decizional și a aprobat un șir de regulamente și legi care promovează transparență și implicare publică sporită. Planul de acțiuni urmează să fie aprobat până la finele anului curent.
Procesul de elaborare a Planului de acțiuni va fi coordonat de către Secretariatul Parlamentului cu suportul PNUD Moldova și va avea la bază un amplu proces de consultare și cocreare.
Parlamentul deschis, este o inițiativă globală ce funcționează sub umbrela Parteneriatului pentru o Guvernare Deschisă și este coordonată de către Grupul de lucru pentru Deschidere Parlamentară. Activitatea Grupului de lucru se desfășoară în baza Declarației privind Deschiderea Parlamentară aprobată în rezultatul Conferinței internaționale pentru legislative deschise desfășurate în perioada 30 aprilie – 2 mai, 2012 în Washington, SUA și are drept scop introducerea și dezvoltarea unor procese parlamentare incluzive și transparente, precum și diseminarea celor mai bune practici în acest domeniu, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
12.09.2017Parlamentul a lansat procesul de elaborare a Planului de acțiuni privind deschiderea parlamentară
Comentarii (0)