Viziunile și așteptările parlamentarilor din Republica Moldova, Georgia și Ucraina cu privire la viitorul relațiilor cu Uniunea Europeană se conțin în Declarația comună privind Regândirea Strategică a Parteneriatului Estic. Documentul a fost adoptat ieri, de parlamentari din cele 3 țări, la finalul unei reuniuni de discuții strategice privind viitorul Parteneriatului Estic.
Evenimentul a fost organizat de Fundația Konrad Adenauer, în conformitate cu Inițiativa de Cooperare interparlamentară dintre Georgia, Republica Moldova și Ucraina. Discuțiile s-au desfășurat în Cadennabia din Italia, în perioada 15-17 septembrie 2017, la ele participând și politicieni din Germania și SUA. Dezbaterile au vizat reevaluarea parcursului, provocărilor și perspectivelor Parteneriatului Estic în contextul Summitului de la Bruxelles, planificat pentru luna noiembrie a anului curent.
Parlamentul Republicii Moldova a fost reprezentat de Vicepreședintele Legislativului Iurie Leancă și de Copreședintele Adunării Parlamentare EURONEST, Marian Lupu.
Declarația adoptată reconfirmă angajamentul Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei pentru valorile comune ale democrației, libertății, statului de drept și demnității umane, precum și importanța reformelor interne, combaterii corupției sistemice și consolidării instituțiilor publice pentru a întări rezistența internă în fața provocărilor geopolitice hibride cu care se confruntă cele 3 țări.
Documentul reiterează necesitatea obținerii unei perspective europene în conformitate cu Articolul 49 al Tratatului Uniunii Europene, care stabilește că orice stat european care întrunește criteriile de aderare poate cere și deveni membru al Uniunii Europene. Totodată, în textul Declarației este remarcată importanța susținerii Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei în promovarea reformelor democratice.
”Am convenit că vom solicita împreună Parlamentului European să promoveze o rezoluție prin care țările noastre să obțină o susținere politică clară și o foaie de parcurs pentru aderare la Uniunea Europeană. În context, am agreat ca Parlamentele Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei să dezvolte o agendă și un plan de acțiuni comun pentru cooperare trilaterală în special cu privire la armonizarea legislației cu cea a UE, consolidarea oportunităților economice și de infrastructură, elaborarea pozițiilor comune în domeniul politicii externe, de securitate și energetică, combaterea corupției sistemice”, a declarat Vicepreședintele Parlamentului Iurie Leancă, semnatarul Declarației.
”Atelierul de lucru ne-a oferit ocazia să discutăm o serie de subiecte actuale, comune pentru țările Parteneriatului Estic. Concluziile și propunerile acestui eveniment vor fi prezentate într-un raport factorilor și instituțiilor decizionale din cadrul Uniunii Europene”, a menționat semnatarul Declarației, Marian Lupu, Copreședintele AP EURONEST.
Anul acesta, a fost expediată Parlamentului European declarația comună a Parlamentului Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei, prin care se solicită deschiderea perspectivei de aderare la Uniunea Europeană. De asemenea, speakerii Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei au transmis o invitație trilaterală Speakerului american Paul Ryan să viziteze regiunea noastră, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
18.09.2017A fost adoptată Declarația comună privind Regândirea Strategică a Parteneriatului Estic
Comentarii (0)